x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Forma actuală a lege salarizării produce grave dezechilibre în sistemul sanitar. Activitatea din ţară ar putea fi blocată

Forma actuală a lege salarizării produce grave dezechilibre în sistemul sanitar. Activitatea din ţară ar putea fi blocată

18 Mai 2017   •   21:15
Forma actuală a lege salarizării produce grave dezechilibre în sistemul sanitar. Activitatea din ţară ar putea fi blocată
Sursa foto: Oana Pavelescu/Jurnalul National

Activitatea din unităţile sanitare din toată ţara ar putea fi blocată dacă amendamentele aduse Legii - Cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu vor fi dezbătute şi acceptate, în condiţiile în care, în forma actuală, legea produce grave dezechilibre în sistemul sanitar, o adâncire a inechităţilor salariale şi o încălcare a legilor în vigoare, mergând până la anularea sau modificarea unor drepturi deja câştigate, potrivit Federaţiei Sindicale Hipocrat.  

"Comisia de Muncă, prin respingerea amendamentelor aduse, cu o excepţie - multe dintre ele acceptate anterior în Comisia Juridică şi cea de Sănătate - nu face decât să ne arate că nu există nicio dorinţă de implicare ori consultare a reprezentanţilor personalului medical. Nu comunică, nu ascultă, nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă. Avem o serie de probleme grave sesizate cum ar fi situaţia gărzilor, ca durată şi ca plată, responsabilitatea plăţii veniturilor - ce revine exclusiv angajatorului, discriminarea categoriilor de personal din sistemul sanitar", susţine Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, într-un comunicat remis joi AGERPRES.  
Potrivit sursei citate, în forma actuală, suma alocată pentru plata veniturilor personalului din unităţile sanitare nu poate depăşi 30% din bugetul angajatorului, în acest caz, spitalul. Lui îi revine întreaga responsabilitate, nu ordonatorului principal de credite, prefectura ori primăria în custodia căreia se află unitatea sanitară, fără ca legea să prevadă vreo creştere a tarifului decontat pentru serviciile prestate, astfel încât să se acopere creşterea veniturilor. 
În acest context, tot legea propusă permite angajatorului să stabilească valoarea sporurilor, după buget. 
"De exemplu, dacă acum avem un spor de 45 până la 85% pentru grupele de risc, noua lege elimină pragul minim de 45%. Mai mult, dacă în acest moment medicul primeşte un spor de gardă de 75% în cursul săptămânii şi de 100% sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale, prin noua lege se consideră că medicul poate primi oricât până la 75%, respectiv 100%. Singurul amendament acceptat vizează gărzile medicilor. Legea intenţiona, în forma de proiect, să îi oblige pe doctori la efectuarea de gărzi, ceea însemna practic o revenire la situaţia de acum şase luni şi o încălcare a Legii 250/2016. Amendamentul propus şi acceptat menţine situaţia actuală, cu gardă obligatorie ca fiind doar diferenţa între 35 de ore pe săptămână şi 48 de ore, în limita maximă din Codul Muncii, la care se adaugă orele din contractul pe timp parţial", se arată în documentul federaţiei sindicale. 
Totodată, sindicaliştii atrag atenţia că toate creşterile şi modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dar numai pentru medici şi asistenţi medicali, ca şi cum celelalte categorii de personal nu ar merita aceleaşi drepturi, în acelaşi timp. 
"Am propus aplicarea legii pentru întreg personalul, dar amendamentul a fost respins", completează Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Hipocrat.  
În această situaţie, Federaţia Sindicală Hipocrat atrage atenţia că mişcările de protest sunt inevitabile, în cazul în care amendamentele aduse nu vor fi dezbătute şi acceptate, fapt care poate merge până la blocaje în desfăşurarea activităţii din unităţile sanitare din toată ţara.  
Tot în cursul zilei de joi, Federaţia SANITAS ameninţa că va bloca activitatea în sistemul de sănătate publică şi asistenţă socială dacă legea salarizării unitare va fi adoptată în varianta Ministerului Muncii, fără amendamentele depuse de sindicate.

Sursa: www.agerpres.ro

×