Moartea doctoriței Ștefania Szabo, găsită fără viață în camera de gardă a unui spital din Buzău, continuă să cutremure opinia publică și lumea medicală. După primele zile de tăcere, apar tot mai multe reacții – unele oficiale, altele profund personale. Printre ele, și cea a lui Daniel Bălașa, fost preot (caterisit), care susține că avea o relație apropiată cu medicul. El a făcut public un mesaj video puternic emoțional, în care vorbește despre starea de epuizare sufletească în care s-ar fi aflat doctorița, precum și un schimb de mesaje dintre ei doi.
„Cea mai urâtă și grea perioadă din viața mea aceasta este. Sunt atât de confuză, pierdută, rătăcită și nu îmi găsesc absolut deloc calea. Nu vreau să trag pe nimeni după mine, nu vreau să sufere nimeni, nu vreau să îmi bat joc de nimeni. Vreau să mă regăsesc, să văd în ce moment m-am pierdut și unde mă voi regăsi. Cu toții am făcut, facem și vom face greșeli, este firea omului și nu suntem fără de păcat. Este atât de ușor în teorie sau să dau sfaturi, însă când vine momentul să le pun în practică mă bate viața rău. Nu știu ce și cum să fac, ca pentru toată lumea să fie bine. Îmi doresc și eu pe cineva lângă mine să mă sprijine, să mă încurajeze, dar singuri ne naștem, singuri trăim, singuri murim”, susține Daniel Bălașa că i-ar fi scris Ștefania Szabo.
![]()
Fostul preot afirmă că medicul se confrunta de mai mult timp cu un conflict personal grav, care o afecta profund și care, susține el, i-ar fi consumat aproape toată puterea interioară.
Cei doi ar fi avut un dialog dureros, din care se înțelege că medicul era într-o situație disperată din cauza fostului soț:
Stefania: „Eu am niște probleme foarte mari momentan și trebuie să le rezolv.”
Daniel Bălașa: „Ce?”
Stefania: „Niște probleme. O am pe mama la mine dar am nevoie de liniște și calm până le rezolv.”
Daniel Bălașa:„Păi zi-mi. Ce anume ??? Cu soțul?”
![]()
Stefania: „Da”
Daniel Bălașa: „Te bagă în pământ ăla.”
Stefania: „Mă ridic eu. Roagă-te și pt mine. Atât”
„Nu rămâneți în relații care vă distrug”
Mesajul lui Bălașa s-a transformat într-un apel către cei care trec prin relații abuzive sau epuizante:
„Nu stați lângă oameni care vă storc sufletul, care vă iau toată energia. Dacă simți că nu mai poți, caută ajutor. Sună pe cineva. Scrie cuiva. Cere sprijin. Nu sta singur în durere.”
El vorbește despre „oameni toxici, manipulatori, narcisiști, dar toate aceste afirmații îi aparțin exclusiv lui – și nu au fost confirmate public de familie sau instituții.
Dr. Ștefania Szabo este găsită fără viață în camera de gardă. Cauzele decesului fac obiectul unei anchete oficiale.
Toate declarațiile lui Daniel Bălașa reprezintă opinia sa personală. Acest material are scop informativ și de interes public, fără intenția de a specula sau de a invada viața privată a celor implicați. Respectăm memoria dr. Ștefania Szabo și suntem alături de familie și colegi.


