x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostă purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, prinsă cu droguri

Fostă purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, prinsă cu droguri

de Redacția Jurnalul    |    21 Noi 2023   •   12:15
Fostă purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, prinsă cu droguri

O femeie jandarm, fostă purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, a fost prinsă cu droguri în poşetă, în timpul unei razii în Bucureşti.

Andreea Cătălina Bumbac, fosta purtătoare de cuvânt a BSIJ, se afla într-un taxi alături de o altă persoană, când a fost controlată de poliţişti, în cadrul amplei operaţiuni numită Blocada.

Anchetatorii i-au găsit în geantă mai multe pliculețe cu un praf alb, despre care se bănuieşte că ar fi cocaină.

Cazul a fost preluat de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate pentru continuarea cercetărilor.

Reacţia Jandarmeriei Române

"Confirmăm faptul că în data de 19.11.2023, in urma unui control de rutină în trafic, polițiștii din cadrul Secției 18 au descoperit asupra unei femei jandarm substanțe susceptibile a fi interzise la deținere.

Menționăm faptul că aceasta face parte din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Cazul a fost preluat de reprezentanții B.C.C.O., în vederea continuării cercetărilor.

Ne reafirmăm, în mod transparent, așa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiționat instituțiilor statului român și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații, vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate.

Imediat după încheierea verificărilor și comunicarea de către instituțiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislația în vigoare", a anunţat Jandarmeria Română.

dinamo

×
Subiecte în articol: Andreea Cătălina Bumbac jandarmerie