x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Foşti directori în Ministerul Transporturilor, judecaţi pentru mită şi spălare de bani

Foşti directori în Ministerul Transporturilor, judecaţi pentru mită şi spălare de bani

12 Apr 2011   •   14:40
Foşti directori în Ministerul Transporturilor, judecaţi pentru mită şi spălare de bani

Foştii directori ai DSV şi ASP din Ministerul Transporturilor Victor Butean şi Sorina Hîncu au fost deferiţi justiţiei, pentru mită şi spălare de bani în cazul atribuirii unor contracte de dezinfecţie pentru gripa aviară unei firme din Iaşi care, fără a presta vreo activitate, a obţinut şase milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului DNA, au fost trimise în judecată următoarele persoane, funcţiile menţionate fiind cele de la data desfăşurării activităţilor infracţionale:

Victor Butean - director al Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, pentru luare de mită, complicitate la dare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani, instigare la cesionare fictivă de acţiuni şi părţi sociale, toate în formă continuată.

Tonel Ursachi -, administrator al SC LUMI SRL Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, aderare şi constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani toate în formă continuată.

Mihaela Sorina Hîncu - director general al Agenţiei de Sănătate Publică (ASP) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru luare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, aderare la grup infracţional organizat, toate în formă continuată.

Traian Preoteasa - director general CNCFR, Florina Consuela Ivănescu - director general adjunct economic al CNCFR

Traian Papa - director al Direcţiei de asistenţă juridică a CNCFR

Dorina Voicu - director al direcţiei comerciale a CNCFR

Aurel Băluţ - fost directorul general al CNADR

Laura Lupu - şefa oficiului juridic din cadrul CNADR, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, toate în formă continuată

Adrian Lăzărică Apetri - administrator de facto al SC ELIS 96 COMPROD IMPEX SRL (firmă controlată de Butean Victor), pentru aderare de grup infracţional organizat, spălare de bani prin cesionare fictivă repetată a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, toate în formă continuată

Andrei Lucia Ursache - asociat la firma SC AGROZOOVET CONSULT-IMPEX SRL, persoană aflată în relaţie de rudenie cu Ursachi Tonel,pentru dare de mită, spălare de bani, aderare la grup infracţional organizat, toate în formă continuată

Valică Afrăsinei - deţinător al SC AGROZOOVET CONSULT-IMPEX SRL, persoană aflată în relaţie de rudenie cu Ursachi Tonel, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de spălare de bani şi aderare la grup infracţional organizat, ambele în formă continuată

Andrei Maftei - administrator la SC RADU MARKET SRL Iaşi, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului

Scarlat Orzescu - administrator la SC MIOR SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

 

×