x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, transportat de urgenţă la spital de un echipaj SMURD

Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, transportat de urgenţă la spital de un echipaj SMURD

29 Feb 2012   •   21:00
Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, transportat de urgenţă la spital de un echipaj SMURD

Conform postului de televiziune Antena 3, Eugen Nicolaescu, fost ministru liberal al Sanatatii a fost transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca de un echipaj SMURD.

In cursul serii Eugen Nicolaescu a participat la o emisiune TV, dupa care s-a indreptat catre locuinta sa. Ajuns acasa el a solicitat interventia unui echipaj de urgenta, dupa ce a resimtit probleme de echilibru.

Un echipaj SMURD l-a transportat pe Nicolaescu la Spitalul de Urgenta Floreasca, unde a fost supus unei investigatii de RMN cerebral.

Surse medicale au declarat pentru Jurnalul National ca simptomatologia clinica prezentata de Eugen Nicolaescu in momentul internarii conduce la suspiciunea unei posibile afectiuni cerebrale.

Rezultatele investigarii prin rezonanta magnetica nu au relevat prezenta unor leziuni cerebrale, totusi, pentru diagnosticare, Nicolaescu va fi supus unei noi analize imagistice in cursul diminetii.

Eugen Nicolaescu a ramas internat la Spitalul Floreasca, starea sanatatii sale fiind permanent monitorizata.

articol in curs de actualizare

×
Subiecte în articol: nicolăescu