Potrivit unui comunicat al instituţiei, prin ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii numărul 310, Ionel Manafu a fost numit în funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu.
Fostul director al aeroportului, Gheorghe Şuţu, a demisionat din funcţie la începutul lunii aprilie, din motive medicale.Ionel Manafu a fost director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral în perioada 2005 - 2007. Activitatea fostului director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, Ionel Manafu, a fost intens contestată, încă de la numirea sa în funcţie (primăvara lui 2005), atît de autorităţile locale, cît şi de operatorii din turism, care l-au considerat unul dintre responsabilii de dezastrul plajelor.
După nenumărate gafe, printre care se numără şi proasta documentare a proiectului de plan urbanistic zonal al Constanţei, fapt care a amînat foarte mult aprobarea PUZ-ului staţiunii Mamaia şi, implicit, autorizarea construcţiilor de pe plajă, pe 14 septembrie 2007, conducerea Administraţiei Naţionale "Apele Române" a decis să-l elibereze din funcţie pe Manafu. Acum două luni, reprezentanţii Apele Române susţineau că Manafu a fost demis din funcţie din cauza „managementului defectuos".
Însă, fostul director DADL a atacat decizia conducerii Administraţiei în instanţă. Astfel, Tribunalul Constanţa a decis repunerea în funcţie a fostului director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral. Tribunalul s-a pronunţat asupra unor excepţii invocate pe parcursul cercetării judecătoreşti. Magistraţii au admis excepţia de nulitate absolută a deciziei prin care Ionel Manafu a fost eliberat din funcţie şi au decis reintegrarea lui Ionel Manafu ca şef al DADL. Totodată, Administraţia Naţională "Apele Române" va fi obligată să-i achite lui Manafu salariul din perioada demiterii. Instanţa a respins, însă, solicitarea lui Manafu care cerea să-i fie acordate şi daune morale.(cugetliber.ro)