x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul şef al Direcţiei Logistică a Jandarmeriei, condamnat la patru ani de închisoare

Fostul şef al Direcţiei Logistică a Jandarmeriei, condamnat la patru ani de închisoare

15 Ian 2013   •   15:37
Fostul şef al Direcţiei Logistică a Jandarmeriei, condamnat la patru ani de închisoare

Fostul şef al Direcţiei Logistică a Jandarmeriei, colonelul Nicolae Lecu, a fost condamnat la patru ani de detenţie, de către Curtea Militară de Apel, pentru că a folosit militari, materiale şi utilaje din dotarea unităţii sale pentru construirea a două imobile din judeţul Ilfov, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii militari din cadrul Secţiei de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie Săvârşite de Militari a DNA l-au trimis în judecată, în 12 iulie 2007, pe colonelul în rezervă Nicolae Lecu, fost comandant al Unitatea Militară 0260 Bucureşti din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), în perioada februarie 2004 - octombrie 2006, pentru mai multe fapte de corupţie, precum şi pentru fals în declaraţii, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

În 14 iunie 2006, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Admnistrative (MIRA) a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la colonelul Nicolae Lecu. Apoi, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti a trimis dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii militari din cadrul DNA au ajuns la cocluzia că, în calitate de comandant al Unitatea Militară 0260 Bucureşti, Lecu ar fi folosit mai mulţi militari, respectiv subofiţeri, militari angajaţi şi militari în termen, în perioada 2005 – 2006, la construcţia unor imobile ale membrilor familiei sale, situate în oraşul Voluntari şi comuna Dragomireşti Vale din judeţul Ilfov. De asemenea, colonelul în rezervă este acuzat că, în cursul lunii martie 2006, ar fi sprijinit un ofiţer din cadrul IGJR pentru construirea unui gard pentru terenul acestuia, proprietate personală, furnizându-i materiale din gestiunea unităţii şi forţă de muncă (militari în termen), producând un prejudiciu în cuantum de 824,83 lei.

Lecu a fost acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Procurorii militari anticorupţie spun că, în perioada 2003 – 2005, Nicolae Lecu ar fi supervizat, în mod repetat, folosirea a cinci maşini din dotarea Unităţii Militare 0260 Bucureşti în interes personal, fără a face acte contabile pentru combustibilul folosit. Totodată, în calitate de ofiţer responsabil cu gestionarea patrimoniului imobiliar al IGJR, Lecu a dispus, în cursul lunii martie 2006, demolarea a 24 de metri din gardul aflat la intrarea în Unitatea Militară 0260 Bucureşti, tot fără a avea vreun act, se mai precizează în comunicatul DGA. De asemenea, Lecu a mai fost acuzat că, în luna noiembrie 2005, a dat în faţa unui notar public o declaraţie "necorespunzătoare adevărului" pentru a obţine prelungirea contractului de închiriere pentru locuinţa de serviciu situată în Bucureşti.

Prejudiciul din patrimoniul IGJR, stabilit de procurori, se ridică la 66.436,78 de lei, dintre care peste 55.000 de lei reprezintă contravaloarea combustibilului folosit pentru cele cinci autovehicule pentru care nu există documente justificative, peste o mie de lei reprezintă salariile plătite militarilor care au lucrat la imobilele familiei, iar aproape zece mii de lei au fost cheltuiţi pentru gardul dezafectat.

În 30 noiembrie 2006, colonelul Nicolae Lecu a trecut în rezervă. În 20 decembrie 2012, Curtea Militară de Apel l-a condamnat pe fostul colonel la patru ani închisoare în regim de detenţie pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în declaraţii.

Instanţa i-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. De asemenea, instanţa a interzis inculpatului, timp de cinci ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 57.412,92 lei.




×