Procurorii DNA incearca sa demaste aranjamentele din fotbal. Cine pe cine a "stimulat" pentru influentarea scorului meciurilor din Divizia A? Ieri au fost audiati Adrian Porumboiu si Alin Simota.
De o saptamana de zile, DNA a ochit fotbalul romanesc, declansand cercetari pentru descoperirea "blaturilor" din Divizia A, despre care s-a scris in presa. Dupa drumul la DNA al patronului FC National, Constantin Iacov, in cadrul actelor premergatoare urmaririi penale, ieri a fost randul finantatorilor FC Vaslui, Adrian Porumboiu, si FC Jiul Petrosani, Alin Simota. ACUZATII. Cei doi au fost acuzati de Iacov ca pentru interesul formatiilor lor, ei ar fi incercat sa-i stimuleze pe jucatorii "bancari" la meciul FC National - Pandurii Tg. Jiu (3-2), promitandu-i lui Iacov 60.000 de dolari pentru invingerea formatiei gorjene. Oficialul clubului bancar a precizat ca a si primit 30.000 de dolari de la patronul Jiului, Alin Simota, bani inregistrati in contabilitatea gruparii. El a prezentat DNA si inregistrarile unor convorbiri telefonice. PORUMBOIU. "Procurorii m-au intrebat despre ce s-a intamplat la jocul respectiv. Nu exista nici un fel de probe. Sunt doar franturi din vreo 15 convorbiri telefonice, doar ceea ce i-a convenit lui Iacov. Nu este nimic care sa incrimineze clubul FC Vaslui sau pe mine. Pierd timpul pe la DNA pentru ca ma terfeleste «nea Puscarie» asta. (â¦) Iacov a vrut sa scoata cat mai mult din acest joc si nu a reusit sa scoata. Mie mi-a cerut insistent bani - si e bine ca mi-am dat seama cu cine am de-a face - m-a sunat cu 70 de minute inainte de joc. Daca voia sa fie corect, trebuia sa anunte un procuror imediat ce a primit banii de la Petrosani", a spus Adrian Porumboiu, dupa aproape doua ore de audieri. El s-a lansat intr-un contraatac, punand in discutie "lipsa de moralitate" a lui Iacov, deoarece acesta "vine din zona penalului". "Daca oameni ca Iacov vor sa curete fotbalul romanesc, cred ca voi vedea cat de curand ca Fane Spoitoru va rezolva coruptia din Romania", a ironizat finantatorul vasluian. SIMOTA. Patronul clubului Jiul Petrosani, Alin Simota, a fost audiat o ora si un sfert. La plecarea de la Parchet, el a spus ca oferirea de stimulente financiare unor alte echipe nu este interzisa de nici un regulament existent in Romania. El a recunoscut ca i-a dat bani lui Iacov: "Daca i-am spus lui Iacov ca ii ofer bani? Chiar i-am dat! Eu o numesc o sponsorizare". Ancheta continua.
|
INCREDIBIL
"Nu exista nimic in regulamente ca stimularea echipelor ar fi ilegala. Daca i-am spus lui Iacov ca ii ofer bani? Chiar i-am dat! Eu o numesc o sponsorizare" Alin Simota patronul FC Jiul Petrosani |
Citește pe Antena3.ro