Fratele cunoscutului personaj din lumea interlopă Fane Spoitoru, Ion Migdal, proaspăt arestat pentru trafic de droguri, a mai primit ieri un mandat de încarcerare preventivă.
Fratele cunoscutului personaj din lumea interlopă Fane Spoitoru, Ion Migdal, proaspăt arestat pentru trafic de droguri, a mai primit ieri un mandat de încarcerare preventivă.
Migdal este cercetat pentru corupţie în acest nou dosar, alături de Lidia Balint, soţia unui alt personaj din lumea interlopă, Nuţu Cămătaru, şi de alte două persoane, Sandu Mialca şi Sandu Ferki. Atât fratele lui Spoitoru, cât şi Mialca au primit ieri câte 29 de zile de arest preventiv. Potrivit anchetatorilor, în perioada mai-septembrie 2008, Mialca, sprijinit de Migdal şi de Ferki, ar fi cerut şi primit de la mai multe persoane sume cuprinse între 10.000 de euro şi 30.000 de euro, promiţând
în schimb să influenţeze judecători bucureşteni pentru eliberarea mai multor arestaţi.
Cazuri concrete
Unul dintre aceste cazuri este, susţin anchetatorii, dosarul de eliberare condiţionată a lui Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru. Lidia Balint ar fi plătit 30.000 de euro în schimbul promisiunii de influenţare a magistratului Judecătoriei Sectorului 4 care a decis, în iunie anul acesta, asupra cererii lui Cămătaru. În acel proces, Ion Balint a primit eliberarea condiţionată pe motiv că a îndeplinit fracţia de pedeapsă cerută de lege, a avut o conduită bună în închisoare şi a participat la mai multe activităţi educative. Procurorii anticorupţie nu au dat însă de înţeles că ar fi descoperit vreo legătură între hotărârea cu pricina şi o eventuală influenţare a judecătorului. Cămătaru nu a apucat să iasă din penitenciar pentru că Tribunalul Bucureşti a dispus, într-un final, menţinerea acestuia în detenţie. Ion Balint va mai avea dreptul să formuleze o cerere similară abia la jumătatea lunii decembrie.
O a doua faptă de trafic de influenţă reţinută împotriva lui Mialca şi a lui Ferki are legătură cu dosarul unui cetăţean irakian, Al Dulaimi A Mohamad, arestat în august anul acesta sub acuzaţiile de constituire a unui grup de criminalitate organizată şi trafic de migranţi. Potrivit procurorilor anticorupţie, cei doi ar fi primit suma de 25.000 euro, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra magistraţilor care judecau recursul irakianului împotriva încarcerării preventive. Cercetările procurorilor DNA continuă, în colaborare cu DGIP şi cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
Citește pe Antena3.ro