x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fratele lui Puya, găsit mort în locuinţa sa din Italia

Fratele lui Puya, găsit mort în locuinţa sa din Italia

19 Mar 2012   •   08:05
Fratele lui Puya, găsit mort în locuinţa sa din Italia

Doliu in familia cunoscutului interpret de hip-hop Puya (Dragos Gardescu). Fratele sau Alexandru a fost gasit mort, in apartamentul sau din localitatea Falconara Marittima, din apropiere de Ancona, Italia.

Alexandru Gardescu lucra la un service auto din Ancona, ca mecanic. Sambata, nu ar fi ajuns la serviciu, iar colegii l-au sunat de mai multe ori. Pentru ca nu a raspuns, au alertat politia.

Carabinierii l-au gasit pe tanarul de 34 de ani mort in casa, cu toate luminile aprinse, iar una dintre ipotezele de lucru din ancheta este ca acesta ar fi fost ucis, se pare, de o supradoza de droguri. Totusi, potrivit Cancan, apropiatii sai nu stiau ca acesta sa fi avut vreo problema cu stupefiantele, iar politia din Romania nu il avea in evidenta cu asemenea probleme.

×