x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Frontiera dintre Bulgaria şi Grecia ar putea fi blocată

Frontiera dintre Bulgaria şi Grecia ar putea fi blocată

16 Ian 2010   •   00:00
Frontiera dintre Bulgaria şi Grecia ar putea fi blocată
Sursa foto: SAKIS MITROLIDIS/AFP

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează că, în următoarele zile, este posibilă blocarea temporară a punctelor de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi Grecia de către fermieri greci protestatari, în încercarea de a forţa dialogul cu autorităţile de stat.



Pentru a preveni situaţii neplăcute, MAE recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în Grecia sau care revin din această ţară, să se informeze în prealabil în legătură cu posibilitatea trecerii frontierei terestre bulgaro - elene. "Asociaţiile transportatorilor rutieri din România, atât de mărfuri cât şi de persoane, şi persoanele care se deplasează individual sunt atenţionate că în următoarele zile există un pericol real de blocare atât a căilor rutiere cât şi a punctelor de trecere a frontierei rutiere dintre Bulgaria şi Grecia. Blocaje similare au mai avut loc în anul 2009 şi au durat peste 30 zile, afectând transportul internaţional de mărfuri şi de persoane în zonă", se arată într-un comunicat al MAE.

Ambasada României la Sofia este în contact cu autorităţile locale bulgare, pentru a asigura sprijinul necesar cetăţenilor români, în caz de nevoie. În paralel Consulatul general al României la Salonic monitorizează evoluţia situaţiei de la graniţa Greciei cu Bulgaria.

Fermierii greci au blocat, vineri, la ora locală 14.00, cu aproximativ 200 de tractoare şi alte echipamente agricole, punctul de trecere a frontierei Eksohi-Ilinden, între Grecia şi Bulgaria, protestând faţă de neacordarea subvenţiilor şi cerând preţuri mai bune la produse. Protestul s-a încheiat după două ore, dar fermierii au anunţat că "adevăratul" protest va avea loc luni, prin blocarea punctului de trecere a frontierei Kulata-Promahon.

La 21 ianuarie 2009, notează Mediafax, fermierii greci care protestau faţă de neacordarea subvenţiei şi scăderea preţurilor au intrat cu tractoarele pe teritoriul Bulgariei, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Kulata. Protestele s-au amplificat, iar la 23 ianuarie toate cele trei puncte de trecere a frontierei de la graniţa Bulgariei cu Grecia au fost închise. Blocajul a produs coloane de mai mulţi kilometri, atât pentru transporturi comerciale, cât şi pentru turişti. Punctul de trecere a frontierei Kulata-Promahon a fost redeschis după prima săptămână din februarie.

×
Subiecte în articol: observator