229 de proiecte au fost înscrise în concursul pentru ONG-uri, lansat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
La începutul lunii decembrie 2009, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat o provocare pentru ONG-uri: un concurs de proiecte. Domeniile vizate au fost: protecţia mediului, educaţie, artă, cultură şi social.
Criteriile de evaluare care vor fi avute în vedere se referă la: impactul proiectului asupra revenirii la scara valorilor în societatea românească, elementele de originalitate, implicarea cât mai multor categorii din comunitate în derularea proiectului, gradul de aplicabilitate şi conectarea la problemele cu care se confruntă societatea românească.
Primele trei proiecte, care vor îndeplini cel mai bine condiţiile fixate de organizatori, urmează a fi finanţate şi derulate în parteneriat cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Interesul crescut al organizaţiilor pentru acest concurs a fost demonstrat de numărul mare de proiecte înscrise: 229. Astfel, ONG-uri din toată ţara, cele mai multe din Iaşi, Timişoara, Cluj şi Bucureşti au trimis până pe 1 martie propunerile lor. S-au înscris în concurs asociaţii mici sau mari, din mediul rural sau urban, cu profile de activitate diferite.
Problematica socială şi educaţia sunt domeniile avute în vedere de cele mai multe dintre proiectele primite. "Ne bucurăm de numărul mare de aplicaţii primite pentru acest concurs destinat ONG-urilor din România şi le mulţumim pentru încrederea acordată. Cele mai multe dintre acestea sunt proiecte valoroase, care pot contribui la dezvoltarea societăţii în care trăim.
În plus, faţă de criteriile menţionate, în evaluarea acestora va conta şi gradul de eficienţă al proiectelor propuse", a precizat Trisi Cristea, director de programe în cadrul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Citește pe Antena3.ro