Comisia juridica a Camerei Deputatilor a adoptat miercuri, de principiu, 17 articole din Legea stocarii datelor de trafic de telefonie si internet si a prelungit de la sase luni la un an perioada stocarii acestor date.
Proiectul de lege prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixa si mobila si de internet sa retina anumite date ale abonatilor care sa fie trimise, la cerere, autoritatilor din domeniul sigurantei nationale pentru actiunile de prevenire, cercetare, descoperire si urmarire a infractiunilor grave.
'Furnizorii de telefonie fixa, mobila si internet sunt obligati sa stocheze timp de un an toate datele legate de convorbirile telefonice si schimbul de email-uri, cu exceptia continutului corespondentei electronice sau al convorbirii telefonice. In cazul retelelor de telefonie fixa si mobila trebuie sa se retina numarul celui care formeaza, numarul destinatarului, numarul celui spre care a fost redirectionat apelul, precum si numele acestora. In cazul serviciilor de internet, se vor retine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numarul de telefon al apelantului si al destinatarului, numele si adresa abonatilor, identitatea echipamentului folosit', se arata in textul initiativei legislative.
Furnizorii de telefonie si internet au obligatia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmarire sa transmita datele solicitate, iar daca acest lucru nu este posibil in 48 de ore, datele trebuie transmise in cel mult cinci zile.
In cazul in care datele nu pot fi transmise, furnizorul trebuie sa comunice in maximum cinci zile care este motivul acestui refuz.
Datele stocate vor fi distruse la finalul perioadei de pastrare (un an), cu exceptia celor care au fost accesate si retinute.
Initiativa legislativa are la baza Directiva Uniunii Europene privind retinerea datelor generate sau procesate in cadrul activitatii de furnizare de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii. (Agerpres)