Furtuna tropicală Danielle a devenit, luni, cel de al doilea uragan din acest sezon în Atlanticul de Nord, cu rafale de vânt care ating până la 120 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul naţional pentru Uragane (NHC), cu sediul la Miami, în Florida (sud-estul Statelor Unite), relatează AFP, citat de Mediafax.
"Danielle este un urgan de categoria 1, pe scara Safir-Simpson", care are cinci nivele, au anunţat meteorologii din cadrul NHC, într-un comunicat. Uraganul " urmează să devină şi mai puternic în următoarele 48 de ore, potrivit previziunilor ", au adăugat aceştia.
Luni, la ora 21.00 GMT (24.00, ora României), Danielle se afla la 2.120 de kilometri de Antilele Mici şi se deplasa cu 28 de kilometri pe oră.
Potrivit proiecţiilor NHC, uraganul urmează să se îndrepte către nord-vest şi să treacă pe la est de Bermude, la sfârşitul săptămânii.
Citește pe Antena3.ro