x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Furtuni în România: Trenurile au întârziat ore în șir după ce crengile au căzut pe cablurile electrice

Furtuni în România: Trenurile au întârziat ore în șir după ce crengile au căzut pe cablurile electrice

de Redacția Jurnalul    |    07 Iul 2025   •   23:15
Furtuni în România: Trenurile au întârziat ore în șir după ce crengile au căzut pe cablurile electrice

Circulația feroviară între Florești Prahova și Câmpina a fost blocată timp de o oră și jumătate din cauza crengilor căzute pe linia de contact în timpul furtunii de luni seară.

Incidentul s-a produs la ora 20:43, când aversele și vântul puternic au doborât vegetația pe cablurile electrice, provocând întreruperea curentului pe ambele fire de circulație.

Echipele de intervenție ale CFR au acționat imediat cu drezina pantograf pentru a înlătura crengile căzute.

La ora 22:05, traficul feroviar a fost redeschis în condiții de siguranță pe firul 2, însă perturbările au continuat să se resimtă în circulația trenurilor.

Unsprezece trenuri de călători au fost afectate de incident, fiind nevoite să staționeze în gările din zonă. Printre acestea se numără trenurile 472, 3027, 11086, 3029, 11037, 11635, 536, 1730, 1614, 1734 și 11538, care au ajuns la destinație cu întârzieri semnificative.

CFR a precizat că toate trenurile afectate au fost reînscrise în circulație după redeschiderea liniei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: furtuna