Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că demararea lucrărilor propriu-zise la Spitalul Metropolitan va avea loc în martie 2020 şi a afirmat că în prima şedinţă a CGMB vor fi supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici.
"În prima şedinţă a CGMB vom supune aprobării indicatorii tehnico-economici (...) Construcţia va fi finalizată în 3 ani", a spus, miercuri, Firea, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, costul este unul mic, comparativ cu preţurile actuale pe care le presupune construirea unei unităţi de sănătate. "400 milioane de euro pentru circa 1.000 de paturi e un preţ foarte bun, foarte corect", a spus Firea.
Ea a declarat că, din cele aproximativ 1.000 de paturi pe care le va avea spitalul, 750 vor fi destinate spitalizării continue. Firea a menţionat că există deja studiul de fezabilitate realizat de două companii municipale.
Primarul general a mai spus că spitalul va avea 30 de săli de operaţii. Firea a informat că va exista posibilitatea de cazare pentru rudele celor trataţi în spital şi pentru medicii care lucrează acolo.
Primarul a anunţat că vor fi create 1.300 de noi locuri de muncă, dintre care 1.100 pentru medici şi asistente medicale. Firea a adăugat că nu este vorba despre un simplu spital, ci despre un complex de sănătate care va cuprinde inclusiv un campus pentru studenţi, o grădiniţă şi o creşă.
Foto Lucian Alecu Jurnalul