Gabriela Firea a lansat un nou atac dur la adresa Guvernului și a lui Liviu Dragnea, dar are un mesaj și pentru Mihai Fifor, cel care spunea că Primăria Capitalei va primi bani în plus prin Legea Bugetului.
”Prin noua paradigmă a bugetului gândită la Ministerul de Finanțe se încalcă mai multe legi. Am pregătit un material cu un conținut juridic pe care îl voi transmite la Guvern și Parlament. Funcționarii și demnitarii trebuie să țină cont de ceea ce semnează, pentru că ei vor fi cei care vor plăti, pentru că, totuși, chiar dacă vrei să te răzbuni pe un om trebuie să respecți legile în vigoare. Persoana care vrea să mă pedepească pe mine politic a luat această decizie și nu mai ține cont de legi pentru că vrea să mă pună pe mine într-o lumină proastă în ochii bucureștenilor. Mă uit la televizor și deja nu mai știu cum să explic. Domnul Fifor, fost ministru al Apărării, afirma ritos că de la Primăria Capitalei nu se taie fonduri, ba se suplimentează cu 200 de milioane de lei. Îi transmit colegului meu, încă, de partid că tot ceea ce transmit eu poate fi verificat, iar evidențele sunt foarte clare”, a declarat Gabriela Firea.
ANTENA 3
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este convins că noua tulpină de coronavirus circulă în toate județele țării, însă nu peste tot s-a făcut secvențiere. În ceea ce privește...
Ministerul Educației va propune ca elevii din clasele a VIII-a și a XII-a să meargă în mod fizic la cursuri și în cazul în care școala intră în scenariul roșu, pentru că examenele naționale vor fi cu...
Bugetul asigurărilor sociale pentru acest an este cu 10% mai mare decât cel de anul trecut și cu 20% mai mare decât cel alocat în 2019, anunță ministrul Muncii, sâmbătă, după ce bugetul Ministerului Muncii a...
Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că amendamentul depus la proiectul de buget care vizează alocarea a 100 de milioane de euro pentru modernizarea CET-urilor, a fost respins. Ea îi acuză pe parlam...
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, și-a plătit datoria la fisc cu ajutorul împrumuturilor primite de la prieteni. Aceasta se ridică la 4,4 milioane de euro, scrie AFP. Juan Carlos se află în exil la...
Autoritățile din Noua Zeelandă va reintroduce izolarea în case a populației din Auckland, cel mai mare oraș al țării, din cauza confirmării unei infecții cu COVID-19, transmite DPA.
"Știu...
Planul de redresare economică după pandemia cu coronavirus a fost adoptat în Camera Reprezentanților a Statelor Unite, deși măsurile sunt costisitoare și prost gândite. Valoarea acestuia se ridică la...
Și copilul de 14 ani, rănit în accidentul din Sectorul 2 al Capitalei, a murit la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, înainte ca medicii să o opereze. Fetița de 6 ani, a murit în...
Italia impune noi restricții în cinci regiuni, printre care se află și Lombardia, dar le ridică în Sardinia, scrie AFP. Cele 20 de regiuni italiene sunt împărţite în zone galbene, portocalii şi...
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 15.704 persoane și au fost raportate 1126 de reacții adverse, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
...
Fetița de 1 an și 9 luni, opărită cu ciorbă, este dusă cu elicopterul SMURD, la Spitalul Sf. Maria din Iași, unde va fi operată de chirurgii plasticieni. Băiatul are arsuri pe o suprafață mai mică a...
Cehia va impune din nou izolarea în case a populației, începând cu 1 martie, din cauza creșterii infecțiilor cu COVID-19. Localnicii vor avea voie să circule în afara zonei unde trăiesc doar doar...
Folosirea lămpilor UV pentru dezinfecția suprafețelor din școli a fost interzisă de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP): Acestea erau folosite cu scopul limitării transmiterii infecți...
A fost stabilită o rută alternativă care va putea folosită timp de 14 zile, între județele Bistrița-Nădăud și Maramureș, după ce localitatea Ciceu-Giurgeşti a intrat în...
Pandemia a arătat vulnerabilitatea sistemului de educație și nevoia de investiții în școala online, la fel ca și în reabilitarea unităților de învățământ, spune deputatul PSD Gabriel Zetea....