x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Galeria Stelei - Mustata, saltat pentru camatarie

Galeria Stelei - Mustata, saltat pentru camatarie

de Miruna Pasa Petru    |    23 Mar 2006   •   00:00
Galeria Stelei - Mustata, saltat pentru camatarie

Nu numai patronii sau conducatorii cluburilor de fotbal par sa aiba in ultimul timp probleme cu legea penala. Sub tirul procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) a intrat ieri si liderul galeriei Steaua, Gheorghe Mustata, suspectat de preluarea afacerilor necurate ale fratilor Camataru, ne-au declarat surse judiciare. El a fost "saltat" la primele ore ale diminetii de un echipaj al Jandarmeriei si Politiei, urcat in duba si dus direct la Parchetul General pentru audieri. Intr-o actiune de amploare, autoritatile au luat ieri cu asalt 15 locatii din Bucuresti, pe care le-au perchezitionat.

POSIBIL AREST. Pe langa Mustata au mai fost "ridicate" alte 13 persoane suspectate ca ar face parte din grupul de crima organizata care a "mostenit" si dus mai departe infractiunile Camatarilor. Reamintim ca Sile si Nutu Balint se afla in inchisoare, unde executa pedepse de 15, respectiv 9 ani de inchisoare.

Potrivit surselor citate, cei 14 sunt invinuiti pentru implicare in mai multe infractiuni violente cum ar fi talharia, santajul sau extorcarile de bani, iar dupa audieri este posibil sa fie dusi la Tribunalul Bucuresti, cu propuneri de arestare preventiva. Liderul galeriei steliste a mai fost arestat la inceputul lunii ianuarie 2004 pentru ca ar fi patruns cu forta intr-o locuinta din cartierul Berceni, unde un barbat a fost impuscat. El a stat atunci dupa gratii numai zece zile. (Miruna Pasa)

×
Subiecte în articol: observator