x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GALERIE FOTO Marş în Capitală la 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta şi eliberarea Ungariei de regimul bolşevic

GALERIE FOTO Marş în Capitală la 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta şi eliberarea Ungariei de regimul bolşevic

04 Aug 2019   •   20:23
GALERIE FOTO Marş în Capitală la 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta şi eliberarea Ungariei de regimul bolşevic
Sursa foto: Lucian Alecu

Câteva sute de persoane mărşăluiesc în Capitală, duminică seară, la 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta şi eliberarea Ungariei de regimul bolşevic.

Oameni din Bucureşti şi din ţară, unii îmbrăcaţi în straie populare, s-au întâlnit în Piaţa Charles de Gaulle şi au plecat în marş spre Arcul de Triumf, unde au depus coroane de flori, au cântat cântece patriotice şi au asistat la un ceremonial religios.

Participanţii au fluturat steaguri şi au afişat bannere cu mesaje precum: "Drumul spre Trianon trece prin Budapesta".

Programul acţiunii mai include un marş pe bulevardul Kiseleff până la Piaţa Victoriei, unde va avea loc un scurt program artistic.

Asociaţia "Calea Neamului" a organizat acţiunea pentru a sărbătorii centenarul intrării Armatei Române în Budapesta şi al eliberării Ungariei de regimul bolşevic.

Preşedintele Asociaţiei "Calea Neamului", medicul Mihai Tîrnoveanu, a precizat pe 30 iulie, pentru AGERPRES, că acţiunea a primit autorizaţie de la Primăria Capitalei, el estimând atunci că vor participa aproape 1.000 de persoane.

Potrivit lui Tîrnoveanu, au fost trimise invitaţii oficiale de participare la eveniment către conducerea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi către Ambasada Ungariei la Bucureşti.
 


Foto Lucian Alecu Jurnalul

 

×