Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există deja mai multe generaţii de folkişti care nu au avut şansa mediatizării pe posturile tv sau radio. Nici înainte de 1990, nici după. Au rezistat cum au putut şi au încercat să fie uneori solidari, gândindu-se frumos că împreună, şansele lor întru vizibilitate pot fi sporite. Este cazul proiectului ,,Gashkademia de folk” al cărui nucleu i-a reunit la jumătatea anilor 2000 pe Ovidiu Mihăilescu, Puiu Creţu, Marius Matache, Daniel Iancu, Teddy Tudoroiu şi Dan Caramihai. Au avut spectacole împreună, s-au pus în valoare unii pe ceilalţi, şi-au învăţat reciproc piesele, au crezut. Sigur că fiecare în parte şi-a urmat şi destinul artistic.
Recent, în cadrul proiectului ,,Seri acustice la Mignon”, publicul prezent în sala teatrului a participat la un spectacol al minigashademiei, adică o formulă de trei interpreţi: Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu şi Marius Matache. Spun publicul a participat, nu doar a asistat, pentru că am simţit vibraţia sălii, cântând împreună cu protagoniştii, solicitând piese dragi, râzând, lăcrimând, aplaudând. Ce a fost cu adevărat frumos: trei folkişti, fiecare în parte având o pregătire diferită dar adiacentă, şi-au livrat viaţa pasiunii, adică muzicii folk. Puiu Creţu şi Ovidiu Mihăilescu au absolvit Politehnica iar Marius Matache este universitar, cu doctorat în chimie şi cercetător în domeniul Protecţiei Mediului. Este şi cel care ţine în viaţă aceste întâplări rare, cu spectacole de folk desfăşurate într-un teatru. La spectacolul minigashkademiei, cum spuneam, am trăit pe viu, încă o dată, forţa şi solidaritatea acestui gen muzical. Splendoarea de a te bucura de un cântec frumos al unui coleg, bucuria de a cânta laolaltă. Ne amintim, desigur, de începuturile anilor nouăzeci, când inegalabilul Florian Pittiş a conceput şi împlinit formula de spectacol, în care a alăturat pe scenă, reprezentanţi de primă mărime ai generaţiei sale.
Bine că toate acestea se întâmplă. Suntem contemporani cu o etapă nemeritat de puţin vizibilă a muzicii folk, cea de azi, cea care tocmai se scrie şi se cântă. Rămân desigur, suporturile audio şi video. Dar emoţia unui spectacol trăit pe viu, cu aplauze la scenă deschisă, este unică. Versul şi chitara rămân înşurubate iar salvarea poate exista doar în respect reciproc, solidaritate şi prietenie. Folk must go on!
