x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GAUDEAMUS/Jurnalul, premiat

GAUDEAMUS/Jurnalul, premiat

de Sebastian S. Eduard    |    26 Noi 2008   •   00:00

Jurnalul Naţional a fost votat de vizitatorii Târgului Gaudeamus drept publicaţia care a acoperit cel mai bine evenimentul.



Totodată, “Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu a fost desemnată cea mai râvnită carte a acestei ediţii, în timp ce premiul de excelenţă a revenit editurii care a publicat lucrarea, Paralela 45. Humanitas a primit Trofeul pentru edituri care au publicat peste 100 de titluri în 2007, din partea organizatorilor Târgului Gaudeamus, Societatea Română de Radiodifuziune. Premiile au fost acordate de directorul Târgului de Carte Gaudeamus, Vladimir Epstein, şi de preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Maria Ţoghină.

×
Subiecte în articol: observator