x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Georgescu se teme pentru ANI

Georgescu se teme pentru ANI

21 Sep 2011   •   21:00

Secretarul general al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat ieri ca legea de functionare a Agen­tiei, dar si institutia in sine sunt in pericol. "Exista o preocupare serioasa in Parlament, pentru deschiderea dezbaterilor in ceea ce priveste legea ANI. Mai exact, in acest moment, sunt trei proiecte de modificare a legii ANI. Cred ca este o actiune concertata si, odata intrata in dezbatere, legea ANI poate fi amendata in sensul in care cadrul legislativ si asa fragil si ineficient poate fi vulnerabilizat sau deteriorat in mod semnificativ. Am observat in ultima vreme declaratii politice publice foarte agresive ale unor membri ai partidelor politice, care au legatura cu ANI si doresc desfiintarea acesteia, inclusiv prin aducerea ei in fata Curtii Constitutionale prin procesul legislativ. (…) Probabil activitatea ANI din ultimele luni a deranjat profund anumite persoane", a declarat Horia Georgescu, in cadrul unei emisiuni la TVR Info.

×