Potrivit MEDIAFAX, Gianina Corondan a subliniat că a fost decizia ei de a nu participa la procesul de selecţie a angajaţilor din TVR - în vederea concedierii colective -, în ciuda consecinţelor.
"Mă aflu pe lista de disponibilizaţi nu pentru că nu am trecut testele, ci pentru că eu nu m-am prezentat la selecţie, în cunoştinţă de cauză. Regulamentul spunea că cei care nu se vor prezenta vor fi incluşi în mod automat pe lista celor disponibilizaţi. Mi-am asumat alegerea, deşi cunoşteam consecinţele. Şi nu am fost singura", spune Gianina Corondan.
În ceea ce priveşte motivul deciziei, ea precizează că acesta are legătură cu modul în care televiziunea publică a ales să facă evaluarea angajaţilor, metodele abordate de cei care s-au ocupat de selecţie nefiind unele relevante.
Referitor la angajaţii care au decis să participe la procesul de selecţie, Corondan spune că nu doreşte să comenteze "în numele colegilor care au acceptat umilinţa de a trece prin teste, deloc relevante pentru măsurarea competenţelor lor".
"Dar nicăieri în Europa selectarea de personal nu s-a făcut de o manieră aşa de primitivă, ca abordare şi credibilitate. Concursul nu a filtrat nici pe departe creativitatea, talentul, priceperea şi capacitatea de comunicare cu publicul - esenţiale pentru un profesionist de televiziune", adaugă Gianina Corondan, precizând totodată că are proiecte de viitor. "Vă spun doar că nu stau. Lucrez şi mă reinventez", încheie aceasta.
O listă cu salariaţii TVR care urmează să fie preavizaţi în vederea concedierii colective a fost publicată, pe 28 ianuarie, pe pagina de intranet a TVR. Lista cuprinde 627 de nume, între care, alături de Gianina Corondan, se regăsesc Elise Stan, Sanda Vişan, Irninis Miricioiu Rădulescu, Dan Radu, Adriana Titieni, Cezar Ion, Horia Romanescu, Constantin Trofin şi Tudor Călin Zarojanu.
Sanda Vişan şi Cezar Ion au declarat, pe 29 ianuarie, pentru MEDIAFAX, că nu au fost notificaţi legal pentru a participa la procesul de selecţie de personal, precizând că intenţionează să dea în judecată Televiziunea Publică.
Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat, pe 23 ianuarie, punerea în aplicare a noii scheme organizaţionale a instituţiei, care a devenit operaţională de la 1 februarie şi care conţine 2.450 de locuri de muncă. Atunci, CA a aprobat şi suplimentarea organigramei TVR cu 55 de cazuri sociale (incluse în cele 2.450). Hotărârea de suplimentare a numărului angajaţilor SRTv a fost adoptată cu 8 voturi "pentru" şi 5 "împotrivă", potrivit unui comunicat al TVR de la momentul respectiv.
Citește pe Antena3.ro