"Glasul celui ce strigă din pustie"

Biserica Ortodoxă prăznuieşte la 29 august Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi a avut loc sfârşitul martiric al Sfântului Ioan Botezătorul, cu prilejul unui ospăţ împărătesc; de aceea se prăznuieşte cu post, în orice zi a săptămânii cade, căci este o sărbătoare a tristeţii.

Oricât de păcătos ar fi cineva, el nu e pierdut. Oricât de căzut şi de decăzut ar fi cineva, el poate fi mântuit. El e ca pomul care şi-a pierdut frunzele când a venit iarna cu viscolul ispitelor, dar puterea de înfrunzire o are. Şi în cel mai păcătos om poate da o primăvară de trezire la o viaţă nouă, când suflă vântul cel cald şi binecuvântat al Duhului Sfânt. Menirea de a netezi calea Mântuitorului şi de a chema pe păcătoşi la pocăinţă i-a fost încredinţată lui Ioan Botezătorul, pustnicul care stătea pe malul râului Iordan şi-i boteza pe cei ce se lepădaseră de cele rele. El a început lucrarea Domnului la 30 de ani.

Ioan Botezătorul a avut curajul să spună răului pe nume, chiar dacă ştia că va avea de suferit. Părinţii săi, Zaharia şi Elisaveta, erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, oameni în vârstă, fără copii. În timp ce oficia slujba, lui Zaharia i s-a arătat Arhanghelul Gavril, care l-a vestit că nevasta sa, Elisaveta, va avea un copil ce va merge "în duhul şi puterea lui Ilie", nu va pune gura pe vin şi pe băutură ameţitoare şi că încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Arhanghelul i-a mai vestit lui Zaharia şi numele copilului, Ioan. Pentru că îndoiala se strecurase în sufletul lui Zaharia, Arhanghelul Gavril i-a spus că va fi mut până în ziua când se vor împlini aceste lucruri. După ce Elisaveta a născut, i s-a dezlegat şi limba lui Zaharia, care a spus că numele copilului va fi "Ioan" , şi nu "Zaharia", cum ar fi vrut vecinii şi rudele. Ioan Botezătorul, "glasul celui ce strigă din pustie", cel ce avea ca menire netezirea căii Domnului, evita aşezările omeneşti, trăind în pustie, hrănindu-se cu lăcuste şi miere sălbatică. Modul său de viaţă şi îmbrăcămintea semănau foarte mult cu cele ale Sfântului Ilie.

"Pocăiţi-vă!", spunea Ioan şi chemarea lui a ajuns la multe urechi şi a atins multe suflete trezindu-le. Mulţimi mari de oameni au venit pentru a primi botezul lui, deşi ceea ce predica nu le era tuturor pe plac. Propovăduia postul, pocăinţa, privaţiunile, mărturisirea păcatelor, o viaţă lipsită de plăceri, cu totul închinată lui Dumnezeu, cerând purificarea sufletului şi a trupului. Întrebat fiind dacă el este Hristosul, Ioan le răspundea fariseilor că botezul său este cu apă, dar după el va veni Acela care va boteza cu Duh Sfânt şi foc. Ioan Botezătorul fusese înştiinţat de Dumnezeu că Acela asupra căruia se va pogorî Duhul Sfânt, Acela este Hristosul. Mântuitorul Iisus Hristos a venit din Galileea la râul Iordan, pentru a primi botezul lui Ioan. Deşi Ioan avea credinţa că el este cel care trebuie botezat, Mântuitorul a insistat să primească botezul, "pentru a se împlini Scripturile".

În momentul în care a primit botezul lui Ioan, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorât deasupra lui Iisus în chip de porumbel, iar o voce s-a auzit: "Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea Mea". Misiunea lui Ioan Botezătorul era încheiată. "Trebuie ca El să crească şi eu să mă micşorez", spunea Ioan Botezătorul după acest botez binecuvântat. Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, şi-a repudiat soţia, fiica regelui Aretas, pentru a se căsători cu Irodiada, cumnata lui, soţia fratelui său Filip. Acest lucru i-a atras oprobriul public. Sfântul Ioan a lăsat pustia şi l-a mustrat pe Irod pentru nelegiuire. Irod l-a întemniţat, însă chiar şi de acolo Sfântul îi vorbea cu blândeţe, îndemnându-l la pocăinţă. Nu-l certa pentru că l-a pus în lanţuri, ci pentru că trăia în concubinaj.

Irod recunoştea sfinţenia lui Ioan. Acesta era un sfânt, un ascet, un om al lui Dumnezeu, în timp ce el şi Irodiada erau desfrânaţi. Irodiada nutrea o ură adâncă împotriva lui Ioan Botezătorul. Ea ar fi vrut să-l vadă mort pe Ioan, dar lui Irod îi era teamă să-l ucidă din cauza mulţimilor. De aceea, Irodiada a recurs la vicleşug. La aniversarea zilei de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, acesta i-a invitat pe notabilii regatului său la un mare ospăţ, în timpul căruia toţi s-au dedat îmbuibării şi beţiei. Salomeea dansa cu voluptate în faţa mesenilor acestui banchet şi a plăcut privirii desfrânate a tatălui său, care a jurat să-i dea ca recompensă orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul său. La sfatul mamei sale, tânăra a cerut ca răsplată uciderea unui om, Ioan Botezătorul, ucidere în timpul ospăţului, ucidere în văzul tuturor şi fără de ruşine şi capul acestuia pe o tipsie. Sentinţa a fost imediat îndeplinită.

Evanghelia ne vorbeşte despre nebunia lui Irod, înverşunarea a două femei dornice de putere, masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios şi îngroparea trupului preacinstit. Irod va şti că a omorât un proroc şi un bărbat drept. "Acela care ucide un dascăl folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atâţia pe câţi i-ar ar fi putut face vii, prin cuvântul său, de ar fi trăit", spunea sfântul Ioan Gură de Aur.