x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grangurii ROMATSA, compromişi, dar cu salarii uriaşe: 12.000 euro pe lună

Grangurii ROMATSA, compromişi, dar cu salarii uriaşe: 12.000 euro pe lună

de Dan Constantin    |    31 Oct 2014   •   13:55
Grangurii ROMATSA, compromişi, dar cu salarii uriaşe: 12.000 euro pe lună
Sursa foto: Aleodor Frâncu

Raportul asupra accidentului aviatic din Muntii Apuseni, produs în seara de 20 ianuarie 2014, încearca să indice drept cauză principală a catastrofei o eroare umană. Vina ar fi aruncată asupra pilotului Iovan, care și-a pierdut viața în condiții dramatice.

Răspunderea instituțiilor de supraveghere și intervenție, nu apar foarte clar în raport.

ROMATSA a fost menționată în scandalul uriaș care s-a declanșat după accident ca având grave deficiențe în coordonarea zborului fatal. Directorul general  Aleodor Frâncu și directorul adjunct operațional, Bogdan Donciu, și-au dat demisiile din funcții. Au fost însa doar demisii de formă, cei doi se regăsesc acum pe funcții de conducere executivă, ca directori peste alte compartimente.

Pentru prestațiile din anul 2013, Frâncu și adjunctul de atunci au primit drepturi salariale uriașe, cu siguranță cele mai mari plătite în România într-o instituție publică.

Venitul mediu lunar încasat de directorul general Frâncu a fost de 12.613 euro. Potrivit declarației de avere, soția lui, Adriana Frâncu, încadrată expert, tot la ROMATSA, a câștigat "doar" 3.400 de euro lunar.

Familia Donciu se bucură și ea de venituri substanțiale la ROMATSA. Bogdan Donciu a avut un salariu lunar de 11.724 euro, iar soția Mariana, controlor de zbor, a avut venit mediu lunar de 9.185 euro. Cei doi au fost plătiți de regia autonomă cu 1.129.094 lei în anul 2013.

Trai nineacă! Înțelegem de ce la ROMATSA s-au retras la umbră cei mai piloși dintre piloșii care s-au perindat prin Ministerul Transporturilor sub toate guvernele. Deparazitarea instituției s-a tot amânat...

×