x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Greta Garbo a României. Studenţia la Iaşi între anii 1920 şi 1930

Greta Garbo a României. Studenţia la Iaşi între anii 1920 şi 1930

de Cristinel C. Popa    |    03 Ian 2015   •   16:57
Greta Garbo a României. Studenţia la Iaşi între anii 1920 şi 1930
Fotoreportaj din ţară, primele decenii ale secolului trecut
Nu numai românilor plecaţi temporar la muncă le e dor de locurile natale. Chiar şi compatrioţii stabiliţi definitiv în străinătate sunt nostalgici după vremurile în care se aflau în ţară. Rodica Mandula (astăzi Rachel Shmuel), stabilită în Israel, ne-a trimis câteva imagini din România anilor 1920-1930. La acea vreme, familia sa se afla în ţară, mătuşa sa fiind studentă la Iaşi. ”Mătuşa mea Nuţi mi-a spus că perioada studiilor la Iaşi a fost cel mai frumos capitol al vieţii ei. Locuia cu chirie împreună cu buna ei prietenă, Eugenia, din Huşi, care era foarte distinsă şi cochetă. Colegii o alintau Greta Garbo. În vacanţe se întorceau împreună în oraşul dintre vii, la familiile lor şi se revedeau cu prietenii lor comuni.

La Iaşi erau prietene nedespărţite. Luau masa amândouă la cantina facultăţii (foto), învăţau pentru examene, iar timpul liber şi-l petreceau cu colegii lor: la plimbare, în târg, la excursii şi la dans. Legătura dintre ele s-a menţinut până la adânci bătrâneţe”, a spus Rodica. Ea este mândră şi de instantaneele de tinereţe ale tatălui său. Tatăl şi mătuşa sa, de fapt întreaga familie a petrecut momente deosebite în acea perioadă în localităţi ca Turda, Vaslui sau Bucureşti. Urmăriţi inedita galerie foto cu imagini deosebit de valoroase din trecutul României:

×