Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, solicitarea Regiei Autonome Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA de constatare a nelegalităţii grevei angajaţilor.
Sindicaliştii de la ROMATSA au anunţat luni că vor declanşa grevă generală pe 1 septembrie dacă autorităţile nu vor rezolva până atunci problemele cu care se confruntă salariaţii.
Pe 19 august, Ion Aurel Stanciu, atunci director general al ROMATSA, ulterior numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, aprecia că protestele sindicaliştilor şi ameninţările privind declanşarea grevei generale nu sunt întemeiate, în condiţiile în care 12 dintre cele 14 revendicări au fost soluţionate, iar conducerea regiei este în continuare deschisă negocierilor.
Pe 15 iulie 2015, controlorii de trafic au intrat în grevă de avertisment timp de două ore, aceasta afectând 17 zboruri.