Greva minierilor de la mina de uraniu Crucea a intrat in a treia zi. Situatia inca nu pare sa aiba rezolvare, iar la Suceava este asteptat un director de la ministerul Economiei. Intre timp intre ortaci si familiile lor nu exista nici o cale de a comunica, iar sotiile si copiii se tem pentru viata si sanatatea celor dragi.
Unii dintre ortacii care au decis sa se blocheze in subteran sunt plecati de acasa de trei zile, rastimp in care familiile lor nu stiu nimic de ei.
Conflictul de munca a izbucnit destul de violent miercuri dupa amiaza la punctul de lucru Botusana. Directorul general al Companiei Nationale a Uraniului (CNU), Nicu Popa a venit in persoana pentru a incerca sa-i convinga pe ortaci sa mai aiba rabdare. Le-a cerut un ragaz pana pe 30 august, pana cand spune el ca se va intruni consiliul de administratie al companiei. Numai ca minierii s-au saturat sa aiba rabdare. Salariile nu le-au crescut de loc, ba dimpotriva spun ei, le-au scazut. "Am ajuns sa nu mai avem ce manca la mina de uraniu", a remarcat ironic Gavril Dumbrava, unul dintre protestatari. Dupa un dialog al surzilor intre patronat si muncitori, ortacii au ales forma extrema de protest si anume aceea de a se bloca in subteran. Au recurs la acest gest, in timp ce directorul CNU, Nicu Popa incerca sa convinga reprezentantii mass-media ca nu exista un conflict de munca la sucursala de la Crucea. Totusi a recunoscut chiar el ca " Oamenii au dreptate. Salariile sunt mici, dar asta-i viata (...) Noi intelegem cel mai bine situatia pentru ca lucram de aproape 30 de ani in sistem, dar traim in Romania si trebuie sa ne adaptam conditiilor economice din tara noastra. Avem un produs pe care-l vindem si trebuie sa ne intindem cat ne este plapuma', a subliniat Nicu Popa.
Plapuma insa nu mai este suficient de lunga pentru ortacii care spun ca au ajuns la capatul rabdarilor. Minierii au intrat in cea de-a treia zi de greva. Stau in subteran, acolo unde zi de zi veneau la munca, numai ca acum asteapta. Galeriile sunt pline de apa, iar cele circa 10 grade Celsius sunt resimtite precum gerul, din caza curentului de aer foarte puternic. Umiditatea este greu de suportat, iar doza de radiatii pe care ei o incaseaza este cel putin dubla fata de cea la care se expun in mod normal. Putinile provizii pe care le-au avut sunt pe terminate, dorm pe scanduri de lemn, insa sunt determinati sa reziste. "Speram ca negocierile sa duca la mai bine. Noi vrem salariile sa fie marite, deoarece nu s-au mai negociat de ani de zile. Noi negociem cu sindicatul, sindicatul cu patronatul si s-o facut carlig sindicatul cu patronatul si noi suferim. O ajuns cutitul la os si nu se mai poate", ne-a povestit Gheorghe Cosmatchi, unul dintre minierii blocati in subteran. Acesta are nu mai putin de 20 de ani lucrati in subteran, dintre care ultimii zece la mina de uraniu de la Crucea.
La mai bine de jumatate de kilometru in inima muntelui, la lumina lampaselor, ortacii se incurajeaza reciproc. Nimeni nu stie exact cat va rezista fiecare, insa speca ca strigatul lor sa fie auzit la Bucuresti. Afara ii asteapta o ambulanta a celor de la SMURD, pregatita sa le dea primul ajutor, insa din fericire pana la ora redactarii acestui material, nu a avut nevoie nimeni de ea.
Aceasta este prima data cand ortacii se blocheaza in semn de protest in mina. "E prima data...noi tot am tolerat, tot am asteptat perioada asta de timp. Au tot zis ca ni se da, ca se face, o trecut cutitul de os, numai! Cu ce sa intretinem acele familii acasa...un salariu de mizerie. (...)Altceva ce putem face. Atati amar de ani ne-m scuipat plamanii aicea, ne-am imbacsit, ne-am umplut de radon aicea...ce mai avem de facut? Ori la bal, ori la spital!", a concluzionat Constantin Bohaci, un alt minier protestatar.
Nu mai stiu nimic unii de altii! Ortacii si familiile lor sunt complet izolati unii de ceilalti
Intre minieri si cei dragi nu mai exista nici un contact. Sus pe platoul unde se afla intrarea in mina nu este semnal la telefon, iar familiile nu au acces in zona Botusana. Este o zona restrictionata, deoarece inafara de toata lumea care stie, statul Roman considera ca este secret ce se petrece acolo.
Familiile ortacilor au aflat de la televizor ca a inceput greva si nu stiu cum sa faca sa ajunga sus cu mancare si sa afle vesti despre ei.
Doina Dumbrava s-a despartit de sotul ei miercuri dimineata, cand acesta a plecat la schimbul I. A plecat ca de obicei, fara sa-si ia mai multa mancare sau provizii. "O zis ca vine diseara (n.a. miercuri 1 august), dar ca o sa intarzie ca vine directorul general de la Bucuresti. Dar nu mi-a zis ca se inchid in mina, ca o sa fie ceva grav. L-am asteptat toata noaptea si azi dimineata (n.a. joi 2 august) am vazut la televizor ca a inceput greva. M-am speriat...mi-e frica sa nu stea foarte mult. Nu au apa, nu au mancare nu am pe cine trimite", ne-a marturisit Doina Dumbrava.
Femeia intelege pe deplin gestul sotului ei si a colegilor sai. Ii transmite prin intermediul mass-mediei " sa fie tare, sa fie uniti si sa le creasca salariile, sa le dea ce isi doresc ei. Dar cel mai mult sa aiba grija sa vina teafar acasa".
In toate satele din jurul minei, familiile protestatarilor se roaga ca acestia sa ajunga teferi acasa. Din strafundul pamantului, un minier ii transmite sotiei sale si nu numai urmatorul mesaj: "sa ne astepte, ca poate venim cu ceva bani...daca nu venim lut! Ce sa cautam acasa fara bani".
Ce vor ortacii
Principalele revendicari ale minierilor sunt: o crestere salariala cu 30% pentru personalul care lucreaza in subteran. De asemenea ortacii mai vor sa le fie acordat cate 3 premii anuale de cate 800 de lei, sa fie actualizat sporul de perico si cresterea sporului de radiatii la 30%.
Imediat dupa declansarea conflictului de munca prefectul judetului Suceava, Florin Sinescu, a dispus trimiterea la fata locului a unei ambulante cu paramedic, dar si efective de jandarmi si politie. Vom intreprinde toate masurile necesare pentru ca viata protestatarilor sa nu fie pusa in pericol si vom face demersurile necesare pentru a stabili un dialog constructive intre cele doua parti', a declarat prefectul Florin Sinescu.
In subteran sunt in greva circa 300 de minieri