x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grigore Vieru va fi înmormântat la Chişinău

Grigore Vieru va fi înmormântat la Chişinău

19 Ian 2009   •   00:00

Funeraliile regretatului poet Grigore Vieru vor avea loc în municipiul Chişinău, la cimitirul central din strada Armenească, anunţă un comunicat difuzat de serviciul de presă al parlamentului de la Chişinău.




În urma unui decret al preşedintelui moldovean Vladimir Voronin, a fost constituită Comisia de stat pentru organizarea funeraliilor poetului, al cărei preşedinte este şeful legislativului de la Chişinău, informează Agerpres. ''Ţinând cont de doleanţele familiei răposatului, comisia a decis de a expune corpul neînsufleţit al poetului Grigore Vieru pentru rămas bun în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău. Ceremonia în care poetul va fi condus pe ultimul drum va avea loc marţi, 20 ianuarie, cu începere de la ora 09.00'', anunţă comunicatul. Anterior, Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, care face parte din comisie, declarase că Vieru, conform dorinţei sale, urma să fie înmormântat în satul natal, Pererâta. Data de 20 ianuarie, când va fi înmormântat Grigore Vieru, a fost declarată de autorităţile de la Chişinău zi de doliu naţional în Republica Moldova. Conform decretului, semnat de preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în ziua de 20 ianuarie, în toate localităţile republicii vor fi arborate în bernă drapelele de stat. La ora 10,00, se va cinsti memoria poetului Grigore Vieru prin păstrarea unui moment de reculegere; instituţia publică naţională a audiovizualului Compania 'Teleradio-Moldova' va organiza transmiterea în direct a ceremoniei funeraliilor poetului Grigore Vieru. În toate instituţiile de învăţământ se va organiza o oră în memoria poetului Grigore Vieru.
Prin decret se recomandă autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor să renunţe la desfăşurarea, în ziua de 20 ianuarie, a acţiunilor distractive de masă, iar redacţiilor ziarelor, posturilor de radio şi televiziune li se recomandă să ţină cont de specificul zilei de 20 ianuarie la editarea publicaţiilor şi la alcătuirea programelor din această zi. Vladimir Voronin a decretat şi constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru. Comisia este alcătuită din 13 persoane şi va fi prezidată de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu. Din componenţa ei mai fac parte preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Mihai Cimpoi, primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă, primarul satului de baştină a poetului, Pererâta - Victoria Migalcean, şi alte oficialităţi din Republica Moldova.
Poetul Grigore Vieru a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01,20, după ce a fost grav rănit într-un accident rutier, în timp ce se întorcea de la o manifestare consacrată zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu, desfăşurată la Cahul.

×
Subiecte în articol: romania grigore vieru poetului grigore vieru