x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grupuri de lucru pentru protecţia refugiaţilor ucraineni care aleg să rămână în România

Grupuri de lucru pentru protecţia refugiaţilor ucraineni care aleg să rămână în România

19 Mar 2022   •   20:30
Grupuri de lucru pentru protecţia refugiaţilor ucraineni care aleg să rămână în România

Şase grupuri de lucru vor fi organizate, la nivelul Guvernului, pentru a gestiona problemele refugiaţilor ucraineni care aleg să rămână în România.

Consilierul de stat Mădălina Turza a anunţat sâmbătă, la finalul reuniunii task-force-ului pentru gestionarea situaţiei din Ucraina, că aceste grupuri de lucru vor fi create pentru a veni cu un răspuns consolidat în problema refugiaţilor care aleg să rămână în România.

guvern

 

La nivelul Guvernului există Comisia Ucraina sau Task-Force 2, coordonată de şeful Cancelariei şi de asemenea există un grup de coordonare strategică a asistenţei umanitare. Din cadrul acestui task-force de la nivelul Guvernului fac parte principalele ministere responsabile de gestionarea situaţiei refugiaţilor, respectiv Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Familiei, Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice şi alte ministere, însă pentru faza aceasta de dezvoltare a măsurilor de protecţie aceste ministere vor organiza şase grupuri de lucru, focusate sau orientate pe zonele nevralgice, în care România trebuie să vină cu un răspuns consolidat pentru protecţia refugiaţilor care aleg să rămână în România, respectiv un grup de lucru pe sănătate, un grup de lucru pe educaţie, un grup de lucru care va gestiona problema ocupării sau accesului la piaţa muncii a refugiaţilor, un grup de lucru destinat problemelor ce ţin de locuire, pentru că aceşti oameni vor trebui să aibă soluţii concrete pe termen mediu şi lung, pentru că ei nu pot sta pe o perioadă în corturi sau centre", a precizat Mădălina Turza, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

În plus, un grup de lucru va fi destinat persoanelor vulnerabile, persoane cu dizabilităţi, vârstnici, oameni care se află în diferite situaţii de vulnerabilitate, iar un grup "aparte" va fi destinat măsurilor pentru copii şi tineri

×