x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a aprobat calendarul electoral pentru alegerile generale din 1 decembrie

Guvernul a aprobat calendarul electoral pentru alegerile generale din 1 decembrie

21 Aug 2024   •   17:15
Guvernul a aprobat calendarul electoral pentru alegerile generale din 1 decembrie

Guvernul României a stabilit și aprobat miercuri calendarul electoral pentru alegerile generale din 1 decembrie 2024.

Pentru organizarea alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie 2024 și pentru asigurarea în cele mai bune condiții a dreptului la vot a cetățenilor atât din țară, cât și din afara granițelor, Guvernul a adoptat miercuri legislația necesară, concretizată în 3 hotărâri de Guvern, care stabilesc în detaliu calendarul electoral, măsurile tehnice și cheltuielile pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.

Astfel, până la 10 septembrie trebuie să se depună la BEC protocolul de constituire a unei alianțe electorale.

16 septembrie este termenul limită până la care alegătorii cu domiciliul în țară, dar cu reședința în străinătate, precum și cei cu domiciliul în străinătate, se pot înregistra în registrul electoral cu adresa din străinătate pentru opțiunea de a vota la secția de votare.

Românii din străinătate pot opta pentru votul prin corespondență. AEP are și un site dedicat pentru acest lucru: votstrăinătate.ro.

Tot data de 16 septembrie este termenul până când măsurile diplomatice și oficiile consulare comunică AEP propunerile privind sediile secțiilor de votare din străinătate.

Până la data de 2 octombrie trebuie depuse listele de candidați și candidaturile independente pentru Senat și Camera Deputaților la circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, precum și depunerea listelor de candidați ai organizaților cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale.

17 octombrie este data până la care alegătorii cu domiciliul în țară și cu rețedința în străinătate, precum și cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în registrul electoral cu adresa din străinătate cu opțiunea pentru votul prin corespondență.

Tot până la 17 octombrie, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot depune listele de candidați și candidaturile independente în circumscripțiile electorale din țară.

22 octombrie este data limită pentru stabilirea și depunerea semnelor electorale la BEC.

31 octombrie este termenul pentru stabilirea timpilor de antenă care revin partidelor politice, alinațelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care urmează să participe la alegeri.

La 1 noiembrie începe campania electorală.

La 30 noiembrie, ora 7 se închide campania electorală.

La 30 noiembrie, ora locală 7 începe prima zi de votare la secțiile de votare din străinătate. În aceeași zi, 30 noiembrie, la ora locală 21, se închide prima zi de votare la secțiile de votare din străinătate, iar între orele locale 21.00 – 23.59 continuă votarea în străinătate pentru alegătorii care se află la secția de votare, precum și pentru alegătorii care la aceeași oră se află la rând în afara secției de votare pentru a intra în locația secției de votare. Este vorba aici de orele locale unde sunt aceste secții de votare din străinătate.

La 1 decembrie, ora 7.00 începe votarea în țară și începe a doua zi de votare în străinătate.

La 1 decembrie, ora 21 se încheie votarea în țară și a doua zi de votare din străinătate. Între orele 21.00 - 23.59 continuă votarea în străinătate și pentru cei care sunt la rând în afara secției de votare sau cei care se află în secția de votare și încă nu au apucat să voteze.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: guvern electoral alegeri