x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a aprobat Ghidul solicitantului la ajutorul de stat în domeniul materialelor de construcții

Guvernul a aprobat Ghidul solicitantului la ajutorul de stat în domeniul materialelor de construcții

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2024   •   17:45
Guvernul a aprobat Ghidul solicitantului la ajutorul de stat în domeniul materialelor de construcții

Guvernul a aprobat joi Ghidul solicitantului pentru ajutorul de stat în industria materialelor de construcții. Este vorba despre schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea producției interne în domeniul construcțiilor.

Potrivit ministrului Economiei, Radu Oprea, Ghidul solicitantului conține criteriile de departajare. Este vorba despre zonele mai putin dezvoltate, localitățile cu populație mică, tipul de investiție, dezechilibrul în balanța comercială, valoarea capitalului social și valoarea investiției.

Principalele ținte ale programului sunt reducerea deficitului comercial, apariția de noi locuri de muncă și reducerea decalajelor în cazul județelor mai puțin dezvoltate.

Oprea a mai anunțat că bugetul din acest an al programului va fi de 150 de milioane de euro.

La finalul lunii mai vrem să semnăm acordurile de finanțare astfel încât investițiile să poata demara în acest an, a precizat ministrul Economiei.

Programul va continua și în următorii ani.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: guvern ghid constructii