x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Guvernatorul Deltei ar putea fi suspendat”

“Guvernatorul Deltei ar putea fi suspendat”

de Alexandru Nastase    |    15 Aug 2009   •   00:00
 “Guvernatorul Deltei ar putea fi suspendat”
Sursa foto: /AGERPRES

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a luat notă ieri din Jurnalul Naţional despre situaţia guvernatorului Deltei Dunării, Grigore Baboianu - urmărit penal pentru încălcarea atribuţiunilor de serviciu.



Nemirschi spune că, dacă cele publicate în ziarul nostru se confirmă, va solicita primului-ministru suspendarea din funcţie a guvernatorului Deltei până când acesta îşi va rezolva problemele. "Nu poţi fi managerul celei mai valoroase rezervaţii naturale din România, calitate în care reprezinţi ţara peste hotare, iar tu să fii urmărit penal.

Dacă se dovedeşte că guvernatorul Baboianu se află în acest moment în incompatibilitate, voi solicita suspendarea sa din funcţie până la soluţionarea anchetei sau a procesului", a declarat ieri ministrul Nemirschi. Acesta a precizat că va discuta în coaliţia de guvernare problema de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, unde, conform documentelor publicate ieri în exclusivitate de Jurnalul Naţional, şi fostul guvernator Paul Cononov, şi şefa de serviciu Cornelia Benea sunt urmăriţi penal pentru aceleaşi infracţiuni ca şi Baboianu.

"VOM DISCUTA CAZUL ÎN COALIŢIE"
"Postul de guvernator al Deltei este unul politic. Numirea se face de către primul-ministru, la propunerea ministrului Mediului. Conform algoritmului coaliţiei, acest post este în «ograda» PD-L. Voi ridica problema în coaliţie", a mai spus Nemirschi. Ministrul a declarat că şi el va renunţa la funcţie dacă anchetele care îl vizează se vor finaliza cu un dosar penal.

 "Am mai spus-o şi o repet: dacă mă vor găsi cu ceva în neregulă, plec singur de la minister, nu aştept să mă dea afară domnul Boc sau domnul Dragnea, şi îmi demonstrez nevinovăţia în justiţie. Cer acelaşi lucru tuturor celor din subordinea mea", a conchis ministrul Mediului.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea a confirmat ieri pentru Jurnalul Naţional faptul că Grigore Baboianu, actualul guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, este urmărit penal pentru încălcarea atribuţiunilor de serviciu. Urmărirea penală a început la data de 30 iulie 2009.

5134-99533-513499532513499479scan.jpg

×
Subiecte în articol: verde! delta dunării guvernatorul