Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare, care stabileşte că procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârşitul acestui an şi că instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.
Pensiile recalculate pe baza veniturilor realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cuantumurile aflate în plată în luna decembrie 2010, se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna februarie 2011, până la data emiterii deciziei de revizuire.
Pensiile recalculate pe baza veniturilor realizate şi/sau a salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cuantumurile aflate în plată în luna decembrie 2010, se menţin în plată cuantumurile rezultate în urma recalculării, până la data emiterii deciziei de revizuire.
În cazul acestor pensii va fi efectuat un proces de regularizare până la 31 martie 2012, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, în funcţie de cuantumurile rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare.
În cazul pensiilor pentru care, până la 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade va fi utilizat cuantumul soldei de grad şi de funcţie minimă corespunzătoare gradului militar deţinut.
Sumele de plată se vor achita începând cu 2012 şi anii următori, iar sumele de recuperat vor fi reţinute din drepturile de pensie.
Emil Boc a susţinut în continuare că pensiile militare sub 3.000 lei, pentru vechime completă, nu scad.