x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la autostrăzile Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu

Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la autostrăzile Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu

06 Dec 2012   •   14:27
Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la autostrăzile Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu
Sursa foto: OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) ca urmare a neregulilor constate în atribuirea contractelor de lucrări la două autostrăzi, a anunţat preşedintele Autorităţii de Reglementare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Dan Vlădescu. Potrivit România TV, vor fi făcute plângeri penale împotriva fostului ministru al Trasporturilor Anca Boagiu şi a Cristinei Trăilă, fostul preşedinte al Agenţiei. Cele două sunt acuzate că ar fi acordat în mod ilegal facilităţi firmei omului de afaceri Nelu Iordache în contractele de achiziţi publice. Iordache a fost arestat pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani.

Vlădescu a prezentat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, concluziile unui raport de control al ANRMAP aferent perioadei august - octombrie 2012. În urma controlului efectuat, CNADNR va plăti amenzi contravenţionale în valoarea de 200 de mii de lei.

"Vom sesiza atât DNA, cât şi Consiliul Concurenţei", a precizat Vlădescu, afirmând că printre neregulile constatate se numără încălcarea principiului de transparenţă, care trebuie să guverneze procedura de achiziţie publică.

Victor Ponta declara în 14 noiembrie, că Anca Boagiu se face vinovată de blocarea POS Transporturi, prin "acordarea în mod ilegal" a contractului pentru autostrada Nădlac-Arad, astfel că "probabil va merge la DNA să explice cum a dat contractul".

"Doamna Boagiu, această fătucă ce a fost ministrul Transporturilor prin meritele sale personale şi pregătirea extraordinară, este direct vinovată şi, probabil, va merge şi la DNA de blocarea Programului Operaţional Sectorial pe Transporturi, prin acordarea în mod ilegal a contractului, alături de doamna Trăilă, pentru Nădlac-Arad, unei firme pe care o ştie foarte bine şi pe al cărei patron îl ştie foarte bine. Din cauza organizării ilegale a licitaţiei, România are acest program pe transporturi presuspendat. Ce să îi mai răspund doamnei Boagiu, că probabil va merge la DNA să explice cum a dat contractul şi cum o ajută câştigătorul contractului în campanie. E mare îndrăzneală, să vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Mi se pare tipic pentru un PDL-ist", a spus Ponta.

CNADNR a anunţat zilele trecute că a decis să rezilieze mai multe contracte atribuite firmei Romstrade, al cărei patron este Nelu Iordache.

×
Subiecte în articol: plangere dna anca boagiu