x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul oferă ajutoare financiare pentru "bunăstarea porcilor şi păsărilor"

Guvernul oferă ajutoare financiare pentru "bunăstarea porcilor şi păsărilor"

22 Iul 2010   •   00:00
Guvernul oferă ajutoare financiare pentru "bunăstarea porcilor şi păsărilor"

Guvernul României oferă ajutoare de până la 500 de euro pe an pentru crescătorii de porci şi păsări, pentru a asigura animalelor un standard ridicat de bunăstare, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.



"Cele 3 forme finanţate din bugetul de stat sunt sprijinul financiar pentru crescătorii de porcine şi de păsări pentru asigurarea unor standarde ridicate de bunăstare a acestor două specii, şi, de asemenea, o nouă formă de subvenţionare a asigurărilor agricole şi anume subvenţionarea unei părţi din primele de asigurare pentru asigurarea împotriva riscurilor în producţia vegetală şi producţia animală", a explicat Dumitru, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, "sprijinul este de maximum 500 de euro pe unitate vită mare pe an".

Porcii se vor bucura de mai multe facilităţi decât păsările, a menţionat ministrul: "Aceste condiţii sunt 7 pentru creşterea porcilor şi 6 pentru păsări".

Printre condiţiile care trebuie oferite animalelor se numără asigurarea unui iluminat natural de cel puţin 9 ore pe zi, precum şi a unei hrane mai bune.

"Se referă la condiţiile de creştere a animalelor, cum ar fi asigurarea unui spaţiu mai mare pentru animalele crescute în sistem intensiv, asigurarea unui microclimat, asigurarea unui iluminat natural mai mare de 9 ore pe zi sau 11 ore pe zi iluminat artificial, asigurarea unei hrane mai bune din punct de vedere nutritiv sau, spre exemplu, la păsări, neutilizarea făinelor proteice, inclusiv a făinelor de peşte, în hrană", a explicat Mihail Dumitru.

De asemenea, din fonduri europene se finanţează 2 scheme, care vizează sprijinirea producătorilor de lapte din zonele defavorizate, respectiv zona de munte, şi o schemă care vizează conversia de la agricultura convenţională la cea ecologică.

Ajutoarele vor deveni operaţionale imediat după publicarea în Monitorul Oficial, fermierii putând depune cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).

×
Subiecte în articol: special observator