x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul pregăteşte o nouă taxă auto

Guvernul pregăteşte o nouă taxă auto

29 Apr 2010   •   00:00
Guvernul pregăteşte o nouă taxă auto

Taxa auto se va modifica din nou. Guvernul a decis înfiinţarea unui grup interministerial care va elabora până la sfârşitul lunii iunie o nouă metodă de calcul a taxei auto, care să înlocuiască actualul sistem. Eventualele modificări ale taxei auto vor intra în vigoare la începutul anului viitor.



Taxa auto a fost introdusă prima dată în 2008 şi lua în calcul capacitatea cilindrică a maşinii şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon. Justificarea taxei a fost creşterea foarte mare a numărului de maşini second-hand aduse în România din Uniunea Europeană. În perioada decembrie 2008-decembrie 2009, taxa a fost suspendată pentru automobilele noi Euro 4. Estimărie oficiale arată că anul acesta taxa auto va aduce încasări de peste 1,6 miliarde de lei, sumă aproximativ egală cu cea încasată anul trecut.

×
Subiecte în articol: observator