„Decizia zilei, poate, în această ședință de guvern este ordonanța de urgență prin care a fost prelungită cu 60 de zile perioada de plafonare a adaosului comercial pentru unele alimente de bază. Este un mecanism temporar inițiat la 1 august 2023 cu scopul de a combate inflația și de a menține puterea de cumpătrare a populației. Lista alimentelor pentru următoarele 60 de zile a fost modificată, în sensul în care au fost eliminate șase produse - orezul, cozonacul, bulionul, margarina, drojdia și carnea tocată, dar au fost adăugate untul și magiunul în cantități 250 de grame, respectiv 350 de grame. Cred că, de fapt, știrea zilei, este că pe termen lung pentru a intra într-o viitoare noermalitate a prețurilor la produsele de bază,m cel puțin, guvernul împreună cu lanțul de rettaileri și marii procesatori caută un mecanism funcțional pentru a monitoriza și gestiona prețul la produselke de bază în România”, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că Guvernul a luat această decizie pentru că măsura și-a dovedit eficiența din toate punctele de vedere.
„Am oprit creșterile speculative de prețuri, am eliminatv una din sursele principale ale inflației generale, am protejat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. De asemenea, vedem că această măsură nu i-a afectat pe producătorii români și nu a proidus perturbării, penurie în piața de alimente din România. În plus, se vede astăzi că mulți dintre cei care au criticat demersul inițial susțin acum necesitatea prelungirii”, adaugă Barbu.
(sursa: Mediafax)