x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Halda de zgură de la ArcelorMittal afectează pânza freatică

Halda de zgură de la ArcelorMittal afectează pânza freatică

27 Feb 2009   •   00:00

Comisariatul judeţean Galaţi al Gărzii de Mediu a anunţat, astăzi, că halda de zgură a combinatului ArcelorMittal a barat aproape în totalitate scurgerea naturală a apelor pârâului Mălina şi pune în pericol amenajarea piscicolă din amonte şi starea pânzei freatice din zona localităţii Smârdan, informează Agerpres.



Potrivit şefului Comisariatului judeţean Galaţi al Gărzii de Mediu, Ion Drugan, alternativa de gestionare a deşeurilor din halda de zgură este realizarea unui depozit conform cu legislaţia în vigoare, dar ArcelorMittal nu a depus la Agenţia de Protecţie a Mediului nicio documentaţie referitoare la investiţia propusă ca alternativă, în condiţiile în care halda de zgură a obţinut aviz de mediu la încetarea activităţii, pe 18 iulie 2008, iar depozitarea de deşeuri (zgură) va fi oprită efectiv din data de 16 iulie 2009. ,,Halda de zgură a barat aproape în totalitate curgerea naturală a apelor din Mălina Nord spre Mălina Sud. Este necesară de urgenţă asigurarea unei curgeri sigure prin amenajarea unui canal betonat şi decolmatarea iazurilor din Mălina Nord. Această situaţie poate avea repercusiuni asupra amenajării piscicole Mălina, a freaticului din comuna Smârdan şi a scurgerii apelor în caz de alunecare a haldei de zgură, cutremur de pământ sau ploi abundente în amonte', a declarat Ion Drugan. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania zgură