x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ialomiţianu, despre deficitul bugetar: Trebuie să clarificăm cine are dreptate

Ialomiţianu, despre deficitul bugetar: Trebuie să clarificăm cine are dreptate

27 Apr 2011   •   12:50
Ialomiţianu, despre deficitul bugetar: Trebuie să clarificăm cine are dreptate
Sursa foto: /Jurnalul National
162597-.jpgMinistrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că trebuie clarificat cine are dreptate dintre BNR şi INS în problema ridicată de către Comisia Europeană, care a anunţat că are rezerve în privinţa calităţii datelor raportate de România referitoare la deficitul bugetar.

"Trebuie să clarificăm cine are dreptate, Banca Naţională sau INS", a spus Ialomiţianu, potrivit mediafax.ro

Erostat a anunţat marţi că are rezerve în privinţa calităţii datelor raportate de România referitoare la deficitul bugetar de anul trecut, calculat după standardele ESA95, invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor companii publice asupra deficitului.

Ulterior, Institutul Naţional de Statistică a anunţat că Ministerul Finanţelor a început verificarea datelor raportate de către companiile de stat, la care urmează să participe şi experţi ai Băncii Naţionale a României şi Institutului Naţional de Statistică.

×
Subiecte în articol: deficitul statistica ialomiţianu