x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iaşi: Un taxi a lovit violent o ambulanţă care ducea un bolnav, răsturnând-o

Iaşi: Un taxi a lovit violent o ambulanţă care ducea un bolnav, răsturnând-o

de Cristinel C. Popa    |    02 Iul 2011   •   14:41

O masina a serviciului de ambulanta a fost izbita frontal de un taximetru pe bulevardul Independentei din Iasi. Salvarea, care apartine Serviciului Judetean de Ambulanta Neamt, aducea un bolnav la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. Numai ca asa cum se intampla adesea, ambulantei nu i s-a acordat prioritate, in ciuda faptului ca avea sirena si girofarul pornite, soferul taxiului a izbit-o frontal. In urma accidentului, pacientul din salvare a fost preluat de o ambulanta ieseana si dus in sfarsit la Neurochirurgie, iar soferul masinii nemtene a fost transportat la Spitalul de Urgente "Sf.Ioan' din Iasi.

Potrivit martorilor, in ambulanta rasturnata se aflau doua asistente si o bolnava, pe care o transportau de la Roman, la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. "Noi mergeam spre spital, iar din partea dreapta de pe o strada, a iesit un taxi Logan si ne-am izbit. L-am vazut cind venea spre noi. Noi nu avem nimic, dar pe sofer si pe pacient i-au transportat la spital. Din cite am vazut, soferul, Vasile Enciu, avea citeva leziuni. Am tras o sperietura groaznica", a spus una dintre asistente. Pacienta de 63 de ani nu a patit nimic, fiind legata bine de targa cu chingi. (ziaruldeiasi.ro)

Imediat dupa accident, deputatul Tudor Ciuhodaru, care este si medic la Spitalul "Sf.Ioan', a anuntat ca va depune in Parlament un nou proiect legislativ care sa oblige la acordarea prioritatii pentru ambulantele si masinile politiei aflate in misiune. "Imi doresc ca acest proiect sa nu aiba aceeasi soarta ca cel al benzii rosii de urgenta din jurul spitalelor, pe care trebuiau sa circule doar masinile ce transporta pacienti, proiect aprobat cu intelepciune de comisia de sanatate a Camerei Deputatilor, dar respins de plen desi nu presupunea cheltuieli suplimentare. Sper ca macar de aceasta data parlamentarii sa se gandeasca ca si ei pot avea nevoie sa fie tratati de urgenta de catrei cei de la ambulanta si ca viata oricarui cetatean depinde de promptitudinea interventiei', a spus dr. Ciuhodaru.

×