x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Între grafică şi alchimia plantei

Între grafică şi alchimia plantei

de Roxana Vintila    |    22 Iun 2008   •   00:00
Între grafică şi alchimia plantei

La Muzeul Naţional al Sa­tului “Dimitrie Gusti” au avut loc două evenimente culturale de excepţie…

La Muzeul Naţional al Sa­tului “Dimitrie Gusti” au avut loc două evenimente culturale de excepţie…


Au stat alături “Mărturii etnografice româneşti” ale graficianului elveţian Anton Kaindl (aparţinînd “Muzeului Naţional de Artă din Craiova”) şi “Alchimia vegetalului de la plantă la pigment textil”, expoziţie susţinută de tinerii absolvenţi ai Uni­versităţii de Artă din Bucu­reşti.


MĂRTURII DE ALTĂDATĂ. Expoziţia de grafică cuprinde o serie întreagă de monumente tradiţionale româneşti: schituri, biserici, troiţe, cule, case şi mori de apă. Este uimitor cum un artist de valoare internaţională a surprins atît de bine specificul românesc. O caracteristică a gravurilor lui Kaindl este imortalizarea mai multor monumente, care s-au pierdut pe parcursul timpului reprezentînd, de asemenea, şi un material de studiu pentru etnologi sau istorici.


ÎNAPOI LA NATURAL. La expoziţia de artă decorativă textilă “Alchimia Vegetalului de la plantă la pigment textil” ne-am simţit preţ de o oră în lumea fascinantă a nuanţelor naturale…, “îmbrăcaţi” în materiale fine şi rochii ce parcă se asemănau cu togile romane. Eşarfe, covoare ţesute, ştergare sau portative au prins viaţă şi culoare în tablouri fascinante. Originalitatea acestei expoziţii nu a constat în simpla dispu­nere a unor nuanţe pe pînză, ci mai ales în fantezia jocurilor de care autorii lor au dat dovadă.

 

La taifas cu polonezii

Muzeul Ţăranului Român şi Uniunea Polonezilor din România “Dom Polski Bucureşti organizează mîine, începînd cu ora 18:00, la Clubul Ţăranului Român o nouă seară culturală. Polonezii vor veni cu poveşti, expoziţii, poezie, muzică, şi multe alte surprize. Din program fac parte: prezentarea comunităţii poloneze din România; poezii: părintele Jan Twardowski, “Să ne grăbim”; Nichita Stănescu, “Cîntec”; expoziţii semnate de Andrei Ostap, Sonia Jinga, Moise Szalla şi sculpturi de Anton Slojevschi, Andrei Petrică. Muzica, dansurile sau mîncărurile poloneze vor fi alte atracţii ale serii.

×
Subiecte în articol: observator