!! Ne enervează astenia de primăvară şi mai ales faptul că n-o putem ocoli.
!! Ne enervează cozile la care trebuie să stai în România din cauza sistemului bolnav de pretutindeni, fie că vrei să-ţi înscrii maşina, să-ţi iei banii înapoi de la stat, că vrei să plăteşti taxe sau impozite sau să obţii un bilet de tratament la care ai dreptul ca pensionar.
!! Ne enervează criza economică mondială care ne trimite înapoi cu 20 de ani.
!! Ne întrebăm cum pot rezista cluburile faimoase din centrul vechi al Bucureştiului doar în virtutea inerţiei, deşi muzica foarte bună de altă dată a fost înlocuită în ultimul timp cu muzică foarte proastă, iar din atmosfera care le-a făcut celebre nu a rămas decât amintirea.
!! Ne enervează şi unii creatori de modă celebri care-au asortat culorile noilor colecţii la criza financiară, în loc să mai coloreze puţin lumea mohorâtă în care trăim.
Veşti bune :) ● Veşti rele :(
:) Vestea bună e că sindicaliştii negociază în continuare cu reprezentanţii Guvernului pentru a-şi lua sporurile înapoi.
:( Vestea proastă e că bugetul pe 2009 nu a fost calculat cu sporurile pe care le cer sindicaliştii înapoi.
:) Vestea bună e că a venit primăvara, deci vom plăti mai puţin la întreţinere şi la lumină.
:( Vestea proastă e că energia se va scumpi în continuare, deci s-ar putea să plătim la fel de mult,
consumând mai puţin.
:) Vestea bună e că doi români au
salvat vineri seara o italiancă agresată de un imigrant nord-african, devenind eroii zilei.
:( Vestea proastă e că presa italiană mediatizează cu precădere veştile proaste, deci de eroismul românilor s-a bucurat numai italianca salvată şi familia ei.
Vorbe de duh ;)
"Nimeni nu-i suflă în borş. Nimeni nu îndrăzneşte să-l supere"
"A-i băga pe toţi într-un corn de capră"
"Când eu cumpăr, nimeni nu vinde, când eu vând, nimeni nu cumpără"
"Datoria veche, comoară nesfârşită"
"Îi cam lipseşte o doagă"
"Nu la doftor, ci la pătimaş"
"Din două rele, alege pe cel mai mic"
"A lăsa în plata Domnului"
"Sacul cu două guri nu-l poţi prinde"
"Hoţul nedovedit e negustor cinstit"
"De unde nu gândeşti, sare iepurele"
Ion Cuceu,
Dicţionarul proverbelor româneşti, Litera Internaţional
Citește pe Antena3.ro