x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ilegalitati - Nereguli crase la Doljchim

Ilegalitati - Nereguli crase la Doljchim

02 Iul 2004   •   00:00

Controalele demarate de autoritati la Sucursala Doljchim a SNP Petrom, dupa producerea tragediei de la Mihailesti, scot la lumina grave nereguli de natura economica.

Astfel, o "Informare" a Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj stipuleaza, negru pe alb, cum s-a reusit prejudicierea Doljchim cu cateva miliarde bune de lei, in favoarea unor firme prietenoase, prin intocmirea unor acte la limita (i)legalitatii. Mai exact, conducerea Doljchim a incheiat, cu doar cateva zile inainte de scumpirea ingrasamintelor chimice pe care le produce, contracte de vanzare-cumparare a produselor de acest gen, in care erau stipulate cantitati uriase. Totodata, intre firmele respective si Doljchim au fost incheiate acte de custodie din care reiesea ca ingrasamintele cumparate raman in depozitele producatorului, pana ce clientii se vor hotari sa le ridice. Specialistii Directiei de Finante Dolj au descoperit ca, de fapt, cantitatile de ingrasaminte vandute nici macar nu existau in stoc la data intocmirii actelor, ci au fost produse dupa intrarea in vigoare a scumpirilor.

JUDECATA. Procurorii Parchetului Curtii de Casatie si Justitie (PCCJ) au inceput ieri urmarirea penala impotriva patronilor firmelor implicate in transportarea incarcaturii de azotat de amoniu care a explodat la Mihailesti. Mihai Duna, administratorul SC Mih Transcom SRL, si Ionut Neagoe, administratorul firmei Nei Transport, sunt acuzati de ucidere si vatamare corporala din culpa. (Cristian Vasilcoiu)

×
Subiecte în articol: observator