Omul de afaceri Ilie Carabulea s-a prezentat, în această dimineaţă, la sediul DNA Alba Iulia, urmând să fie audiat în dosarul în care au fost reţinuţi, pentru fapte de corupţie, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sibiu, Florin Apostu, şi un ofiţer SRI.
Carabulea a ajuns la DNA în jurul orei 9.00 , cu un taxi, fiind însoţit de un avocat din Alba Iulia.
Omul de afaceri nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul DNA, anunţă Mediafax.
Avocatul Viorel Jidveian, apărătorul prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, declara, vineri, că în acest dosar omul de afaceri Ilie Carabulea este acuzat că i-ar fi dat mită o maşină prim-procurorului Apostu.
Anterior declaraţiei avocatului, Ilie Carabulea a negat informaţiile care deja circulau privind implicarea sa în acest dosar.
"Am auzit şi eu ce s-a întâmplat (reţinerea prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Sibiu şi a unui ofiţer SRI, n.r.), dar nu ştiu nimic altceva despre asta. Nu am nicio legătură. Cunosc, ce-i drept, multe persoane, pentru că funcţia şi legăturile comerciale m-au dus în multe locuri, inclusiv din zona serviciilor. Despre caz însă nu ştiu nimic, nu m-a întrebat nimeni nimic. Nu am nicio problemă", declara Carabulea pentru MEDIAFAX.
În acest dosar a fost citat pentru audieri la DNA Alba Iulia şi avocatul sibian Nicolae Ucă.
Contactat telefonic de corespondentul MEDIAFAX, Nicolae Ucă declara, vineri, că este o "persoană onorabilă", care nu este implicată în niciun fel de "activităţi reprobabile, de natură penală".
"Nu mă consider implicat în niciun fel în acte reprobabile de natură penală săvârşite de nicio persoană. Sunt o persoană onorabilă care nu este implicată în niciun fel de activitate suspectă. Aştept să văd ce vor decide autorităţile şi dacă mi se va cere voi oferi informaţiile care mi se vor solicita", afirma Nicolae Ucă.
Avocatul a refuzat însă să precizeze calitatea în care va participa la audieri la DNA Alba.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, şi un ofiţer SRI din Sibiu, Tiberiu Popescu, au fost reţinuţi în urma unei anchete a DNA, pentru fapte de corupţie, respectiv luare de mită şi distrugerea unor probe în dosare.
Vineri, Curtea de Apel Alba Iulia a decis ca prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sibiu şi ofiţerul SRI să fie cercetaţi în stare de libertate.
Avocatul Viorel Jidveian, apărătorul prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, declara, vineri, la ieşirea din sala de judecată de la Curtea de Apel Alba Iulia, că în această cauză sunt implicate mai multe persoane importante din Sibiu, printre care omul de afaceri Ilie Carabulea, omul de afaceri Cristi Bicher şi avocatul Nicolae Ucă.
Jidveian spunea că Nicolae Ucă a fost citat la audieri la DNA Alba Iulia pentru miercuri.
"Este o cauză complexă, delicată, deosebită, cu foarte multe capete de acuzare. Câte vor fi reţinute în final ca vinovăţii este discutabil", spunea Jidveian.
El adăuga că în cazul lui Apostu sunt 12 capete de acuzare, iar în cazul ofiţerului SRI reţinut în acelaşi caz există trei capete de acuzare.
La rândul său, procurorul Florin Apostu declara, la ieşirea din sala de judecată, că are încredere în justiţie şi aşteaptă ca instanţa să se pronunţe.
Ofiţerul SRI reţinut în urma unor fapte de corupţie a fost suspendat din funcţie până când instanţa va lua o decizie în cazul său, urmând ca, în funcţie de rezultatul procesului, să fie reîncadrat sau exclus din Serviciu, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SRI.