Despre semnificatia Praznicului Imparatesc al Bunei Vestiri ne-a vorbit preotul profesor Nicolai Buga, care slujeste la Biserica Visarion din Bucuresti.
Intocmai ca un Parinte plin de dragoste, Dumnezeu, vazand faptura mainilor Lui chinuita de diavol si impinsa catre patimi pline de ocara si supusa inchinarii la idoli, a gasit cu cale sa trimita pe Fiul Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa mantuiasca neamul omenesc. A in
credintat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamaritului Gavriil, care i-a grait Fecioarei Maria: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine!".
ADEVAR. Nicolai Buga, preot profesor la Seminarul Teologic Ortodox Bucuresti, care de curand a tradus volumul "Spiritul crestinatatii rasaritene (600-1700)", dintr-un ciclu de cinci, scrise de Jaroslav Pelikan, ne-a dezvaluit adevaratul sens al Praznicului Imparatesc Buna Vestire, ce se sarbatoreste la 25 martie: "Buna Vestire sau vestea cea buna pentru noi, romanii, reprezinta numele unei sarbatori. Traducerea in limba romana a cuvantului Evanghelie. De fapt, ce inseamna vestea cea buna? Vestea cea buna este vestea pe care ingerii o aduc pe pamant Sfintei Fecioare Maria, o veste prin care este anuntata intruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos".
|
PRAZNIC. Manastirea Moldovita poarta hramul Bunei Vestiri |
CUVANT. "Vestea o aduce Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria catre care se adreseaza cu cuvintele: " Bucura-te!". Cuvantul acesta este unul care revine in Sfanta Scriptura de mai multe ori in momentele, as zice eu, cruciale pentru istoria Mantuirii. Este un cuvant pe care ar trebui si noi sa-l punem la inima in aceasta perioada, care nu este usoara pentru nici unul dintre crestini. In ciuda faptului ca ne aflam in Postul cel Mare, de regula postul aduce cu sine si o stare sufleteasca de smerire, de plangere a pacatelor, totusi iata cuvantul acesta cheie din Evanghelia Bunei Vestiri ne indeamna la bucurie. Ne indeamna sa nu ne temem, sa ne incredem in ajutorul lui Dumnezeu, cel care prin purtarea de grija pentru neamul omenesc hotaraste din vecie sa-l trimita pe Fiul Sau in lume, ca in felul acesta, neamul omenesc sa se impace cu Dumnezeu, pe care il suparase prin neascultarea protoparintilor nostri, Adam si Eva."
NADEJDE. "Asadar, la Buna Vestire, Fiul lui Dumnezeu se smereste pe sine, se leapada de slava divina, micsorandu-se pentru noi ca sa se faca om asemenea noua. Pentru ca in felul acesta sa isi asume conditia umana, iar noi, oamenii, sa putem dobandi nadejdea ca nu suntem pierduti, ca in dragostea sa fata de noi Dumnezeu ne va mantui.
DEZLEGARE LA PESTE. Aceasta este semnificatia unui praznic imparatesc care poarta nume de Evanghelie, Vestea cea Buna. Motivul pentru care Biserica a dat dezlegare la peste in aceasta zi, care cade de regula in Postul cel Mare, este faptul ca semnificatia ei este una de bucurie. Trebuie sa ne bucuram cu totii de purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru noi", incheie Parintele Nicolai Buga, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti.