În luna iulie 2020, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.153 de imobile, cu 3.335 mai multe față de luna iunie 2020, anunță ANCPI.
Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iulie a acestui an este cu 737 mai mic față de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iulie 2020, în București – 9.017, Cluj – 3.484 și Ilfov – 3.395. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 197, Caraș Severin – 235 și Mehedinți – 312.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna iulie 2020, a fost de 26.730, cu 12.460 mai mic față de luna iulie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 5.827, Timiş – 3,341 și Ilfov – 1,672. La polul opus, se află județele Mehedinți – 59, Harghita – 69 și Covasna – 75.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a șaptea lună a anului 2020 sunt Timiş – 675, Cluj – 485 şi Dolj – 471.
(sursa: Mediafax)