x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În Maramureş circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă

În Maramureş circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă

20 Feb 2013   •   11:14
În Maramureş circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
Pe toate drumurile naţionale, judeţene şi comunale din judeţul Maramureş se circula, miercuri, în condiţii de iarnă din cauza ninsorilor căzute în ultimele ore.
Purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean de iarnă Maramureş, Dan Bucă a declarat pentru AGERPRES că, pe DN18, în Pasul Gutâi, există un strat de zăpadă frământată cu grosimea cuprinsă între 0-2 cm (între km 15 şi km 38).

Carosabilul este umed pe DN1C şi E58, respectiv pe DN19, DN18, în Pasul Prislop (între km 156 şi km 180) şi DN18B. Celelalte sectoare de drumuri naţionale ( DN18 la Sighetu Marmaţiei, Petrova, Vişeu de Sus şi DN17C ) au carosabilul curat şi uscat.

Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri naţionale au intervenit şi acţionat cu 12 utilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii proaspăt depuse pe carosabil. S-au utilizat 60 tone de material antiderapant pentru curăţarea carosabilului şi prevenirea formării poleiului (38 tone în Pasul Gutâi; 14 tone pe Dealul Huta Certeze şi opt tone pe E58, Baia Mare-Seini).

Se acţionează cu utilaje, în Pasul Gutâi. Ninge în Baia Mare, pe DN18, în Pasul Gutâi şi pe DN19 la Sighetu Marmaţiei şi pe DN18B. Vântul suflă liniştit.

Rămân închise pe perioada de iarnă, conform deciziei administratorului de drumuri: DJ109F, pe relaţia Cavnic-Băiuţ; DJ183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6 km).

Stratul de zăpadă are grosimea: 43 cm la Cavnic; 25 cm la Firiza; 21 cm la Blidari; 15 cm la Vf. Iezer; 13 cm la Mara; 8 cm la Poieni Luhei; 6 cm Târgu Lăpuş; 4 cm în Leordina, Bistra şi Baia Borşa; 3 cm pe Valea Vişeului, în Poiana Borşa; 2 cm în Baia Mare şi pe Valea Vaserului şi 1 cm la Ruscova şi Sălsig.

Cursa aeriană de pasageri a companiei TAROM a decolat fără probleme, în această dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare.

Temperatura scăzută a făcut necesară efectuarea operaţiunilor de degivrare (dezgheţare) a aparatului de zbor. Temperatura aerului are valoarea de -1 grad Celsius. Cerul este acoperit şi ceţos în zona aeroportului.

Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au fost uşor variabile. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Fenomenele de iarnă nu influenţează scurgerea apei în albie.

Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza din care se face alimentarea cu apă a municipiului Baia Mare şi localităţilor apropiate se realizează în condiţii de siguranţă, specifice iernii. Coeficientul de umplere al lacului de acumulare este de 86%.

×
Subiecte în articol: circulaţie iarna maramures