Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seară, la o clădire de birouri din municipiul Ploieşti, intervenţia pompierilor fiind dificilă din cauza vântului care bate cu putere, existând riscul propagării focului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, o clădire de birouri din vestul Ploieştiului a fost cuprinsă de un incendiu care se manifestă deocamdată pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, afectând parterul şi etajul.
La faţa locului se intervine cu cinci autospeciale de lucru pentru localizarea focului şi lichidarea acestuia, însă operaţiunea este îngreunată de vântul care bate cu putere, existând pericolul ca incendiul să se propage.
Sursa Agerpres