x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Începând de anul viitor, la Brăila, se va organiza Festivalul de jazz „Johnny Răducanu”

Începând de anul viitor, la Brăila, se va organiza Festivalul de jazz „Johnny Răducanu”

de Agerpres    |    19 Sep 2011   •   15:33

Braila va organiza, incepand de anul viitor, Festivalul de jazz 'Johnny Raducanu', proiect care a fost discutat si aprobat in urma cu cateva luni.

'La ultima intalnire pe care am avut-o anul acesta cu maestrul, i-am propus organizarea, la Braila, incepand cu anul viitor, a acestui festival care sa ii poarte numele, proiect cu care a fost de acord si urma sa stabilim detaliile. Nu am stabilit data, nu am stabilit programul. Toate acestea trebuiau discutate impreuna cu el. Fara discutii ca vom continua proiectul, pentru ca asa a fost gandirea. Sigur il vom organiza anul viitor', a declarat, luni, pentru AGERPRES, secretarul Consiliului Judetean Braila, Nicu Filote.

Potrivit acestuia, festivalul va fi organizat 'sub auspiciile maestrului Johnny Raducanu' si va fi deschis atat cantaretilor consacrati de jazz, cat si celor mai putin cunoscuti.

Binecunoscutul jazzman si compozitor Johnny Raducanu a murit luni dimineata, la varsta de 79 de ani, la domiciliul sau, in urma unui stop cardiac iresuscitabil.

×